La 2-3 ani copilul nu este de regulă atât de copt pentru a-şi dori un frăţior sau o surioară. Şi este normal: abia-abia a început să cunoască lumea şi nu se simte atât de sigur în ea. Mulţi copii se sfiesc de străini, plâng atunci când mama intenţionează să plece undeva, trec dificil peste nerespectarea regimului zilei.
Este peste puterile lor să-şi poarte singuri de grijă. Deseori nu au nevoie nici de compania copiilor de aceeaşi vârstă, fiind satisfăcuţi pe deplin de prezenţa rudelor apropiate. Chiar şi cei care stau împreună cu alţi copii se joacă în cea mai mare parte singuri, într-un joc comun pot fi atraşi numai de un adult.
La această vârstă, copilul trebuie pus în faţa faptului împlinit sau să i se vorbească despre schimbările care vor veni atunci când acestea sunt foarte aproape. La o vârstă fragedă sunt foarte importante pentru copii liniştea şi stabilitatea vieţii, iar o aşteptare tărăgănată va duce doar la nelinişte inutilă.
Principalul este, însă, să nu se insiste pe tema întâietăţii!
Dimpotrivă, încercaţi să subliniaţi că de acum înainte veţi avea doi copilaşi. Şi, cu toate că unul este un pic mai mare, el este tot copilaş. Altfel, la copilul mai mare, va apărea în scurt timp gelozia şi supărarea latentă pentru copilăria furată.
(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 233)
