„Iubirea, aşa cum ne-a învăţat Domnul, nu cea falsificată de oameni, este expresia jertfei, „miros de bună miresmă duhovnicească”, rodul inimii şi al jertfei de bunăvoie. Iubirea nu se vede din ceea ce dai, ci din modul cum dai. Dragostea nu este întinderea mâinii, ci dăruirea inimii. Dacă ştii să te împarţi pe tine însuţi, atunci ştii să iubeşti.” (Arhim. Efrem Filotheitul)
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mănăstirii.
Pericopa evanghelică rânduită a se citi în această Duminică ne învață că nu este suficient să-L întâlnim pe Hristos, să ne vedem aşa cum suntem, asemenea lui Zaheu, şi să revenim la Dumnezeu ca fiul risipitor. Pe lângă cele menționate, este nevoie să devenim fiii lui Dumnezeu urmându-L pe Hristos, Fiul Său Unul-Născut şi văzându-L pe Hristos în fiecare om şi slujindu-i lui Hristos prin slujirea aproapelui nostru.
Dragostea constituie tema evangheliei acestei Duminici. Însă „dragostea nu înseamnă cuvinte de dragoste, dragostea este cruce şi depăşirea propriului sine. Dacă un om reuşeşte să atingă această dragoste în relaţia sa cu un om, va şti apoi să iubească mulţi oameni. Problema este cum să ieşim din închisoarea sinelui nostru, din iubirea de sine şi din iubirea de plăcere. Cuviosul Sofronie spunea că atunci când un om învaţă să iubească un om va şti apoi să iubească milioane de oameni care se aseamănă cu acel om”, ne spune ÎPS Hierotheos Vlachos.
Este acea iubire care trebuie să ne schimbe viața, este iubirea creştină, pe care pr. Alexander Schmemann o descrie ca „imposibilitatea posibilă” de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi, şi pe care Dumnezeu, în iconomia Sa veşnică şi tainică, a hotărât să-L aducă în viaţa mea, fie chiar şi numai pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face o „faptă bună” sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însoţiri în Dumnezeu Însuşi.”
În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, părintele Victor Ceresău a tâlcuit fragmentul evanghelic, menționând că legea Judecății de Apoi este iubirea milostivă față de semeni. Câtă dragoste a arătat cineva în timpul vieţii sale pe pământ, atâta binecuvântare va primi pentru a participa la bucuria iubirii Preasfintei Treimi din Împărăţia cerurilor.
„Cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu? Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 In 3, 17-18)
sursa http://manastireasuruceni.md/
