– Vorbiţi-ne de un program de rugăciune. Cum să ne ordonăm, cum să ne disciplinăm?
– Da. Programul acesta este: Permanent!
– Dar atunci când trebuie să învăţăam pentru şcoală, cum să ne mai facem rugăciunile?
– Atunci când ai o meserie, fie că eşti medic, că eşti elev, că eşti student, că eşti profesor, acolo fă-ţi datoria creştineşte şi astfel împlineşti cuvântul lui Dumnezeu! Şi când scapi de acolo, când nu te ocupă nimic, îţi zici şi rugăciunile.
– Ştim că este foarte bine să citim Psaltirea, dar sunt psalmi în care nu ne regăsim şi nu-i înţelegem. Este bine totuşi să-i citesc mai departe neînţelegându-i?
– Da! Nu este nevoie să-i înţelegi imediat. Îi înţelegi în timp. Este bine să-i citeşti, chiar dacă nu te regăseşti în ei şi nu-i înţelegi! Pentru că s-ar putea întâmpla să se vorbeasca în ei de duşmanul nevăzut, diavolul, şi tu interpretezi. Citeşte-i mai departe. Şi va veni o zi când Dumnezeu, prin te miri cine, sau personal, te va lămuri despre ce este vorba, că nu a rămas nimic nelămurit din Sfânta Scriptură.
– Sunt părinţi şi fraţi care sunt obişnuiţi să facă un anumit număr de acatiste sau paraclise şi care se simt obsedaţi dacă nu le-au citit, indiferent cum. Cum să procedăm şi cum să trăim noi înşine acest canon de mănăstire ca totuşi să şi împlinim, să nu fie o lenevire din partea noastră, dar în acelaşi timp să avem şi trezvie, o conştiinţă trează?
– „Mi-am făcut canonul! Acum dă-mi Doamne ce-am făcut!” Nu, dragii mei! Trebuie să avem o permanentă trezvie! Canonul este obligaţia călugarului. Dar daca ascultarea este de durată şi a luat posibilitatea de a face canonul, este mai mare ascultarea, tăierea voii decât canonul.
Uite, ca să mă înţelegeti, vă dau un exemplu. S-a însurat un băiat cu o fată, Nicu cu Ioana. Şi după nuntă Ioana a trecut la bucătărie şi Nicu s-a dus la lucru. Şi fata a afumat mâncarea. „Aoleu! Ce-o să zică Nicu?” Se perpelea, săraca! „O să mă certe: «Nici atâta n-ai învăţat?»” Ea, conştiincioasă mititica. Şi a venit Nicu: „Dragă Nicule, iartă-mă, am afumat mâncarea!” „Lasă, dragă, nu mă interesează! Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesa pe mine!“
Şi-o să ne întrebe pe noi Dumnezeu: „Eu v-am făcut şi v-am înzestrat cu atâtea haruri, cu pază mare, îngeri păzitori. Cerurile erau în mâna voastră. Dumnezei după har puteaţi să fiţi, de ce nu vă gândeaţi şi la Mine? De ce vă împrăştiaţi? De ce la lucrurile lumii vă gândeaţi şi la Mine nu?”
Extras din: Ne vorbeste Parintele Arsenie 2, Editura Episcopiei Romanului, 1997
