Sfaturi duhovnicești
35

Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul

Diavolul ţânteşte acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi uşor să o facă direct, că aşa s-au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu şi nu se pot despărţi de El. Satana, care n-are o clipă de […]

Sfaturi duhovnicești
6547

Rețeta fericirii

Este o reţetă pentru cei care nu-şi fac datorii în această lume, iar dacă sunt dintre cei cu datorii, chiar şi aceştia pot fi fericiţi, acceptând necazul scurt de acum prin care trec şi bucurându-se cu nădejdea la fericirea viitoare, făgăduită tuturor celor care caută dreptatea şi se luptă ca să se păstreze cât mai […]

Sfaturi duhovnicești
7164

Cum să ne rugăm când nu avem timp?

Cum sfătuiți să se roage oamenii care au un program foarte încărcat: școală, facultate, serviciu? Scurt și des. Asta e. Când? N-ai timp? Toți avem timp să ieșim să mâncăm. Păi, înainte de a mânca: cinci minute, cinci minute. Credeți-mă, chiar și rugăciunea pe care o spui, Tatăl nostru înainte de masă, dar ce e […]

Sfaturi duhovnicești
289

Pune-ţi nădejdea nu în om, ci în Dumnezeu!

Omule, tu încă te temi ca nu cumva să ai de suferit. Încă vrei ca tu şi ai tăi să vă bucuraţi de toate cele ale lumii. Dar viaţa îndestulată nu este măsura dragostei dumnezeieşti! Tu n-ai ajuns să înțelegi rostul suferinţei şi de aceea eşti nefericit şi trist. Nu pricepi că, fie ea cât […]

Sfaturi duhovnicești
142

Cum depăşim singurătatea?

Ce face un om dacă rămâne singur şi cum depăşeşte singurătatea? – Eu am văzut aici nişte oameni care şi-au depăşit cu bine singurătatea [arată spre călugări care şedeau în rândul din faţă]. Cum s-o depăşească? Oamenii toţi se nasc cumva singuri, dacă nu-L dobândeşti pe Hristos, zadarnic ești cu oamenii, dar cea mai sigură […]

Sfaturi duhovnicești
6121

Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

Cum se vede de la mănăstire lumea aceasta? Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire? Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi […]

Sfaturi duhovnicești
5112

Omul „civilizat”

Omul „civilizat” este, în genere, înclinat să trăiască mai mult prezentul; prezentul care, fără un sens şi o luptă a noastră, nu reprezintă nimic şi care fuge; să-l trăiască prin toate simţurile trupului atât de rafinat de civilizaţia aceasta de care sunt atât de mândri. A mânca bine, a îndrăgi femei frumoase, a fura şi […]

Sfaturi duhovnicești
639

Recunoștința – un obicei care îți umple inima

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viața sa curată, a fost întrebat de un vecin: – Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat. – Foarte simplu, a răspuns celălalt. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de […]

Sfaturi duhovnicești
257

Când iert, încep să iubesc

Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinţă numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poţi deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neîncrezători. Numai o dovadă de iubire, care merge până la jertfa prin care omul se dăruiește celuilalt, poate câştiga inima celuilalt. Atunci însă, Îl imităm pe Hristos. […]

Sfaturi duhovnicești