Citate ortodoxe
7251

Dacă există izvorul! De ce cauţi pârâiaşul?

Lasă-i pe oameni! Nu te alipi şi nu cere de la oameni ceea ce are să-ţi dea Dumnezeu! Cere aceasta de la Dumnezeu! Dacă există izvorul! De ce cauţi pârâiaşul? Dacă există oceanul, pentru ce cauţi linguriţa de apă pe care ţi-aş da-o eu ca să-ţi potoleşti setea? Mergi la apa cea limpede ca să […]

Sfaturi duhovnicești
21001

9 vorbe de suflet ale Mitropolitului Bartolomeu Anania

1. Liturghia este Împărăția lui Dumnezeu deja venită pe pământ. Binecuvântând împărăția, preotul binecuvintează liturghia care urmează să se desfășoare. 2. Cânt te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui să nu amețești. Și să știți că această a doua primejdie este mai mare decât cea dintâi. Pentru […]

Sfaturi duhovnicești
8074

Voi sta la poarta Raiului și voi aștepta să sosiți cu toții acolo!

Pe om trebuie să-l privești cu cel mai înalt respect, dar și cu o compasiune adâncă; cu încredere, dar și cu prudență, ca pe un copil ce e în stare oricând de cele mai senine drăgălășenii, însă și de greșeli ireparabile.  Cum să-mi fie frică de moarte, când știu că dincolo de pragul morții mă așteaptă Stăpânul meu, […]

Citate ortodoxe
Familia
18181

Zece sfaturi despre cum să rămâi femeie între bărbaţi

I. O femeie care nu iubeşte este cel mai vulnerabil loc din Univers. O femeie care iubeşte poate schimba Universul. Nu te grăbi sa acţionezi în vremea dez-îndrăgostirii tale, pentru că toate alegerile tale vor fi oarbe şi îţi vor atrage răni greu de vindecat. Bărbaţii văd femeia rănită de o despărţire, aşa cum vulturii văd […]

Sfaturi duhovnicești
11818

Pe Domnul să-L cauţi, nu pe oameni

Să te rogi continuu! Nu doar cu buzele, ci şi cu mintea şi cu sufletul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel Viu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa”. În acest chip vei ajunge la Dumnezeu şi-l vei vedea strălucind ca Soarele. Pe oameni îi iertăm, nu ne certăm cu ei. Să ceri de la Domnul iubire. […]

Citate ortodoxe
11509

Schimbarea inimii

Principalul lucru necesar în Ortodoxie e schimbarea inimii, dar nu a aspectului exterior și a stilului de viață. Învățăm foarte repede că trebuie să postim, să purtăm fuste lungi sau barbă, să citim acatiste și să avem o pravilă de rugăciune … Dar inima ne rămâne aceeași. Știți, există un proverb minunat – dacă în […]

Citate ortodoxe
9320

Îi provocăm pe cei din jurul nostru să vadă în noi ceea ce noi vedem într-înșii

Îi provocăm pe cei din jurul nostru să vadă în noi ceea ce noi vedem într-înșii. Dacă încercăm să vedem în ei binele, noblețea, sinceritatea, adevărul, puterea afinității acestor virtuți îi va face să vadă și ei în noi. Dacă, dimpotrivă, nu scurtăm în ei decât răul, tot rău vor vedea și ei în persoana […]

Citate ortodoxe
11487

Trebuie să avem o relație personală cu Dumnezeu

Trebuie să avem o relație personală cu Dumnezeu. În caz contrar, toate lumânările, toate posturile, toate împărtăşaniile îşi pierd rostul. Creștinismul reprezintă o viată trăită cu Dumnezeul cel viu, dar nu urmarea unor acte oculte sau magice. Poţi să bei de dimineaţă până seară aghiazmă, nimic nu se va întâmpla, dacă nu-ți vei schimba în […]

Citate ortodoxe
12664

Aşa să te rogi…

Pregătindu-te de rugăciune, imaginează-ţi că Hristos a venit pe pământ, Judecata s-a sfârşit. Dumnezeu se pregăteşte să plece cu cei pe care i-a ales, iar tu ai rămas. Oare nu vei striga cu toată puterea sufletului în urma Lui? Aşa să te rogi… Părintele Efrem Katunakiotul traducere după eparhia-saratov.ru