Tineret
7188

Dacă iubirea noastră este o pretenţie, atunci va fi o suferinţă continuă

De ce să iubesc alte persoane când ştiu că acelora pe care chiar le iubesc cu adevărat nu le pasă? Să sufăr din nou? Pentru ce? E o suferinţă continuă. Da… Repet: dacă iubirea noastră este o pretenţie, atunci va fi o suferinţă continuă. Încearcă să iubeşti fără să mai pretinzi nimic. Pur şi simplu. […]

Sfaturi duhovnicești
8052

Simplitatea cucerește inima oamenilor

Mai bine să fii bănuit de prostie, fiindcă nu ştii să te împotriveşti cu vorba, decât să fii socotit înţelept pentru neobrăzarea ta. Fii sărac, cu smerenie, şi nu bogat din obrăznicie. Mustră pe cei ce te învaţă învăţături împotriva dogmelor, prin tăria virtuţilor tale, nu prin puterea de convingere a vorbelor tale. Şi cu […]

Sfaturi duhovnicești
3406

Puterea deplină a credinţei stă în smerenia desăvârşită

Dumnezeu îi va descoperi treptat omului multe taine, căci orice lucru cere omul cu credinţă, Dumnezeu îl împlineşte. Trebuie numai să ne smerim. Smerenia deplină este desăvârşirea vieţii creştine. Desăvârşirea vieţii creştine nu stă în învierea morţilor, nici în facerea de minuni, nici în vindecarea bolnavilor şi a celor neputincioşi – puterea deplină a credinţei stă în […]

Ştiri interne
1423

Prezentarea lucrării „Orașul Chișinău. Începuturi, dezvoltare urbană, biserici” în cadrul serilor duhovnicești

În cadrul serii duhovnicești desfășurate la Biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM la data de 16 octombrie 2019, ora 18.00, va fi lansat volumul “”Orașul Chișinău. Începuturi, dezvoltare urbană, biserici” . Este vorba de un valoros studiu, efectut de Sergius Ciocanu, doctor în arhitectură, lector, Facultatea de Urbanism și Arhitectură a UTM, cercetător științific, Institutul Patrimoniu Cultural […]

Sfaturi duhovnicești
5389

Cauzele pentru care avem ispite

Când îți vor veni ispite pe neașteptate, nu învinui pe cel prin care ți-au venit, ci caută pricina lor și astfel vei afla îndreptare. Căci sau prin acela, sau prin altul, trebuia să te supui judecăților lui Dumnezeu. Dacă ai obiceiuri rele, nu ocoli reaua pătimire, ca prin aceasta, smerindu-te, să dobori mândria. Unele ispite aduc oamenilor plăceri, altele […]

Ştiri interne
1153

Studiu biblic la Biserica USM: tema discuției „Tâlcuiri la Cartea Facerii ”

În cadrul cursurilor de studiu biblic desfășurate la Biserica USM, la data de 15.10.2019  va  fi abordata tema „„Tâlcuiri la Cartea Facerii ” Invitatul discuției este Protoiereul mitrofor Nicolae Ciobanu, paroh al bisericii “Minunea Sf. Arh. Mihail” din s. Cruglic, r. Criuleni, președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale.

Sfaturi duhovnicești
4401

Fericiți sunt cei care le trăiesc pe toate pentru Hristos!

Lumea are mulți săraci cu duhul, dar nu cum se cuvine. Și mulți care plâng, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderea fiilor. Și mulți blânzi, dar către patimile necurate. Mulți care flămânzesc și însetoșează, însă pentru a răpi cele străine și a câștiga cu nedreptate. Mulți milostivi, însă către trup și către ale […]

Ştiri interne
1052

Hramul municipiului Chișinău sărbătorit la Catedrala Mitropolitană

Luni, 14 octombrie 2019, când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Acoperământul Maicii Domnului”, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Alături de Înaltpreasfinția Sa s-au rugat Episcopii vicari mitropolitani: PS Ioan al Sorocii, PS Siluan al Orheiului, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, […]

Ştiri interne
974

În Duminica a XVII-a după Pogorârea Sfântului Duh, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea „Învierea Domnului” din Chișinău

În Duminica a XVII-a după Pogorârea Sfântului Duh, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Învierea Domnului” amplasată în incinta cimititului „Sf. Lazăr” din municipiul Chișinău. Alături de Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Vladimir s-au rugat: Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei Moldovei, al Sinodului […]

Ştiri interne
1154

Duminica a XVII-a după Cincizecime la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

La data de 13 octombrie 2019, în duminica a XVII-a după Cincizecime, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. La momentul potrivit al slujbei, Episcopul Ioan a rostit un cuvânt de învățătură referitor la pericopa evanghelică duminicală. “Şi precum voiţi să vă […]