Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei reunit sub preşedinţia Preafericitului Părinte Ieronim, în perioada 18-21 martie, a ales trei mitropoliţi, trei episcopi şi a desemnat noua conducere a Secretariatului Sfântului Sinod, informează Romfea.
Mitropolia de Peristeri
Episcopul Clement de Methoni a fost ales de sinodali ca Mitropolit de Peristeri, primind 68 de voturi.
Noul Mitropolit s-a născut în 1954. A studiat Teologia la Universitatea din Atena, iar în 1982 a devenit monah la Mănăstirea Sagmata.
A fost hirotonit episcop în anul 2014 şi a îndeplinit funcţia de Secretar al Sfântului Sinod din acelaşi an până în 2019.
Mitropolia de Glyfada
Noul Mitropolit de Glyfada este Episcopul Antonie de Salona, fiind ales cu un număr de 38 voturi.
Mitropolitul Ales de Glyfada s-a născut în Corfu, a sudiat în Atena, unde a şi intrat în monahism în cadrul obştii mănăstirii Petraky. A vieţuit timp de patru ani în Muntele Athos.
În 1979 a fost hirotonit diacon, preot în 1981 şi Episcop de Salona din 2012.
Mitropolia de Sissianion şi Siatista
Arhim. Athanasios Yianousas, vicarul Mitropoliei de Kastoria, a fost ales Mitropolit de Sissanion şi Siatista cu 71 de voturi.
Arhim. Athanasios s-a născut în Atena, în 1971. A intrat în monahism în 1995, primind hirotonia în diacon în acelaşi an, iar cea de preot în 1997. Din 1998 a îndeplinit funcţia de vicar al Mitropoliei de Kastoria.
În anul 2012 a fost hirotesit arhimandrit de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.
Trei episcopi vicari
De asemenea, ierarhii greci au ales şi trei episcopi vicari pentru Mitropoliile Corint, Mantineia şi Niceea.
Arhim. Theoklitos Ntoulias este noul episcop vicar al Mitropoliei de Mantineia, arhim. Agapios Dritsas a fost ales episcop vicar pentru Mitropolia de Corint, iar Arhim. Chrysostomos Panagopoulos a fost ales pentru Mitropolia de Niceea.
Tot în cadrul şedinţei sinodale din martie a fost aleasă conducerea Secretariatului Sfântului Sinod.
Arhim. Filotheos Theohari a fost ales secretar sef, iar arhimandriţii Ieronymos Karmas şi Dorotheos Paparis au fost numişi secretar prim şi secund.
Sursa Basilica.ro