Aniversare în parohia cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din s. Ruseștii Noi, r. Ialoveni

1084

În Duminica a XV-a după Cincizecime, 29 septembrie 2019, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a poposit în mijlocul creștinilor din parohia cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din s. Ruseștii Noi, r. Ialoveni, unde  a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au înălțat rugăciuni PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, Prot. mitr. Nicolae Craveț, Protopop de Soroca, Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea din Chișinău și parohul bisericii Prot. mitr. Anatolie Stefanov, care în această zi și-a serbat jubileul de 60 ani de viață pâmântească.

La sărbătoare au fost prezenți ctitorii parohiei, precum și numeroși enoriași veniți să înalțe rugăciuni de mulțumire alături de arhierei și de soborul preoțesc.

În timpul serviciului divin, la Vohodul mic, părintele-paroh Anatolie s-a învrednicit de înalta distincție mitropolitană Ordinul „Recunoștinței”, în semn de apreciere pentru munca sârguincioasă spre binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire către Bunul Dumnezeu, după care Mitropolitul s-a adresat către omagiatul zilei, parohul bisericii Prot. mitr Anatolie Stefanov cu un cuvânt de felicitare, în care pe lângă urările de bine și cuvintele alese de felicitare a menționat următoarele:

„Inima preotului este o inimă deosebită, care trebuie să strălucească mereu de credinţa în Iisus Hristos. Inima preotului trebuie să ardă ca un foc, să strălucească de la lumina Evangheliei, de la iubirea crucii lui Iisus Hristos”, or, tocmai aceste cuvinte duhovnicești rostite de către Sfântul Ierarh Luca al Crimeei îl caracterizează întocmai pe părintele Anatolie Stefanov, care de 34 de ani muncește cu vrednicie și jertfire de sine în Via Domnului.

Totodată, Ierarhul i-a îndemnat pe enoriași să rămână și mai departe fii ascultători a părintelui Anatolie și la fel de dedicați credinței și faptelor celor bune.

La rândul său, pîrintele paroh și-a manifestat recunoștința față de Înaltpreasfinția Sa pentru bunăvoință și susținere, declarând că și în continuare, cu ajutorul Domnului, atât el, precum și enoriașii din parohia încredințată vor merge pe calea cea bună, spre propășirea credinței și mântuirea sufletelor.

Spre final, Mitropolitul Vladimir împreună cu Episcopul Ioan al Sorocii au împărțit credincioșilor cărțulii de rugăciune și iconiţe, spre întărire și creștere duhovnicească şi amintire a acestei frumoase întâlniri.

***

Biserica din s. Ruseştii Noi, r.Ialoveni, ridicată în cinstea Sfinților Voievozi Mihail şi Gavriil la sfârșitul secolului XIX, în anul 1890, este un monument de arhitectură și artă națională. Acest sfânt lăcaș este unic în felul său în Republica Moldova, având înălțimea de 45 m, construit în formă de stea, cu cinci cupole şi zece cruci. Clopotniţa este construită separat, având 7 clopote și un dangăt deosebit.

Redeschiderea a avut loc în anul 1988, iar peste câțiva ani, cu străduința Protoiereului Anatolie Stefanov, biserica apare în toată splendoarea ei cu cupole aurite, pereţi zugrăviţi în interior, policandru şi alte obiecte noi de cult.

În sfântul locaș se găsește o reproducere a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev, cu o părticică din Moaștele unor Sfinți. Acest tezaur și centru de cultură spirituală reprezintă dovada vie a marei credinţe ortodoxe a enoriașilor din com. Ruseștii Noi.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Articole postate de același autor
5705

Postul este spor al caselor, mamă a sănătăţii, pedagog al tinereţii…

– Nu ne-aţi vorbit despre reţinerea de la mâncăruri, a observat teologul. – Se subînţelege, a răspuns Ascetul, din cele zise. Ne reţinem de la anumite mâncăruri nu pentru că simţim repulsie faţă de ele, ca şi cum ar fi spurcate, ci din motive pur ascetice, astfel că nu cădem în osânda ereticilor. – Deci, […]