Nu ştiţi unde este ascuns ajutorul lui Dumnezeu

502

Cereţi ajutorul doctorului, dar în primul rând rugaţi-vă, totodată, Domnului şi sfinţilor Lui, ca să îi dea pricepere acestuia să prescrie doctoria potrivită. Faceţi tot ce fac oamenii cucernici în asemenea cazuri. Pentru că nu ştiţi unde este ascuns ajutorul lui Dumnezeu pentru bolnavă. Poate că Dumnezeu a hotărât ca ea să fie în starea asta pentru că lucrul acesta îi aduce mântuire – şi va rămâne aşa toată viaţa, ca să se mântuiască. Sau poate că Domnul a trimis boala pentru o vreme, ca să pună la încercare credinţa ei şi a părinţilor ei.

Numai Dumnezeu ştie toate acestea. Boala nu e ruşine şi nu e semn că Dumnezeu l-a lepădat pe om de la Faţa Sa. Dimpotrivă, şi boala este o milă dumnezeiască. De la Dumnezeu, totul este milă: fie boală, fie sărăcie, fie nevoie. Sora să se roage mai cu râvnă lui Dumnezeu, însă rugându-se să nu spună: „Dă-mi, Doamne, sănătate!”, ci: „Doamne, facă-se voia Ta! Slavă Ţie, Doamne! Dacă este plăcut înaintea Ta, Doamne, izbăveşte-mă, iar dacă nu este plăcut înaintea Ta, facă-se voia Ta. Cred că şi boala aceasta este bună, la fel ca sănătatea. Îţi mulţumesc, Milostivule Ziditor!”.

Există boli pe care Domnul nu le lasă să se vindece – atunci când vede că pentru mântuire este mai mare nevoie de boală, decât de sănătate. (Sfântul Teofan Zăvorâtul – Extrase din scrisori către bolnavi cuprinşi de akedie)

Akedia, faţa duhovnicească a deprimării – Cauze şi remedii, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 146


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
508

„Pricina bolilor trupești este păcatul cuibărit în suflet”

Sfântul Ioan Gură de Aur a avut o lucrare caritabilă extrem de importantă atât în Antiohia, cât și, mai târziu, la Constantinopol, unde s‑a preocupat permanent de îngrijirea bolnavilor, de miluirea săracilor, de întemeierea de așezăminte pentru orfani și văduve și mici locații de îngrijire a celor străini. Totodată, Sfântul Ioan ne‑a lăsat și o […]

Articole postate de același autor
16263

Cum recunoaştem o femeie creştină?

Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei? În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti,  fac gesturi asemenea, de aceea societatea îi categoriseşte ca „gay”. Şi vor să-i mai şi acceptăm… Femeia vrea „egalitate” cu bărbatul, refuză concediul maternal, face culturism, […]