Duminica Samarinencii la Mănăstirea Suruceni

1201

„Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie.” (In.4,10)

În Duminica a V-a după Paști, cunoscută și sub numele de „Duminica Samarinencii”, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Suruceni a fost oficiată de slujitorii așezământului monahal în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși.

Fiecare creştin a avut parte de o minunată şi unică întâlnire cu Dumnezeu, căci Mântuitorul Hristos, Care a venit în lume ca să-l caute şi să-l mântuiască pe cel pierdut, nu încetează să Se descopere pe Sine în chip diferit fiecărei persoane în parte, după cum s-a întâmplat și cu femeia samarineancă.

Dumnezeu îl caută și îl cercetează neîncetat pe om. Din veșnicie, Domnul Hristos așteaptă răbdător la ușa inimii omului și atunci când găsește o mică deschizătură intră și ne cercetează inima prin harul Său. 

„Samarineanca e un admirabil exemplu al felului cum lucrează Domnul în calitatea Sa de vânător (de oameni), îndeosebi atras de vânatul dificil, de ucenici şi ucenice de caracter, care opun rezistenţă, dar care şi sunt în stare ca acum chiar (nu după o zi, ori un ceas, ori un sfert de oră), să I se predea în duh şi adevăr. I-au fost pe plac un prigonitor ca Saul din Tars, o desfrânată din pasiune ca Maria Egipteanca, un vameş înrăit ca Zaheu, o sfădăreaţă ca samarineanca; nu I-au plăcut feţele palide, călăii, plângăreţii, strecurătorii de izmă, chimen şi untariţă, făţarnicii, purtătorii de caftane şi ciucuri lungi, zeloşii aprinzători de lumânări. Pe Simon-Petru l-a iubit mult, fiindcă era din speţa inşilor înfocaţi, intempestivi, nerăbdători.” – ne spune părintele Nicolae Steinhardt.

Atunci când Dumnezeu ne cercetează inimile, certându-ne pentru modul în care trăim, şi ne luminează ca să ne descoperim păcatele, El ne oferă și puterea să ne îndreptăm, ne insuflă dorința de a lupta împotriva fărădelegilor din noi.

 Atât samarinencii, cât și nouă, Mântuitorul Hristos ne oferă „apa cea vie” sau harul vindecător, care să ne curețe de păcate și să ne schimbe viețile,  pentru ca să putem deveni închinători „în duh şi în adevăr“, cunoscând că El este singurul Dumnezeu adevărat şi Mântuitor al lumii.

În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenți, Prot. mitr. Victor Ceresău a vorbit despre întâlnirea dintre femeia samarineancă și Mântuitorul Hristos, despre cum putem primi apa cea vie, din care dacă bea cineva nu mai însetează niciodată; care este adevărata închinare pe care suntem datori să o aducem Domnului Hristos și cum ne schimbă întreaga viață întâlnirea cu El. 

Arhim Zaharia (Zaharou) ne spune că din clipa în care omul primeşte cuvântul lui Hristos, cugetul său se înalţă treptat la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Ochiul lăuntric i se curăţeşte şi începe să vadă limpede în a Cui prezenţă se află; sufletul i se umple întreg de lumină, iar inima îi este inundată de Lumina dumnezeiască a Soarelui Dreptăţii. Se închină cu toată inima acestui Dumnezeu Care l-a cinstit cu harul Său, ştiind că El este singurul Dumnezeu adevărat şi Mântuitor al lumii.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne potolească setea de viață cu apa cea vie a Duhului, iar Cuvântul Său să pogoare și să lucreze în inimile noastre, pentru a le umple de dragostea față de Dumnezeu și de aproapele.  


Articole postate de același autor
3185

Cântărețul bisericesc Ioan Popovici, împreună cu soția sa Maria și fiul lor, preotul Gheorghe Popovici – victime ale represiunilor comuniste

În primul an de stăpânire sovietică în Basarabia  (1940-1941), cântărețul bisericesc Ioan Popovici, împreună cu soția sa Maria au fost arestați și deportați în Siberia. În anul 1952, fiul lor, preotul Gheorghe Popovici, aflat în România a fost arestat de către Securitate. Era acuzat de “uneltire împotriva ordinii sociale”, fiind condamnat de către Tribunalul Militar București la 2 […]