Actualitate

Cum se dobândeşte răbdarea?

277

Gheronda, cum se dobândeşte răbdarea?

- Răbdarea are ca temelie dragostea. Dragostea pe toate le rabdă, spune Apostolul. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să-l iubeşti, să te doară pentru el. Dacă nu te doare pentru el, îl simţi ca pe o povară.

Gheronda, când maica cu care lucrez este agitată, o compătimesc şi am răbdare cu ea. Această purtare are în ea dragoste?

- Şi de unde ştii că nu eşti tu pricina pentru care ea este agitată şi că nu te rabdă ea pe tine? Dacă tu crezi că eşti într-o stare duhovnicească mai bună şi că o rabzi pe ea, atunci trebuie să compătimeşti pe tine însuţi. Când există dragoste adevărată şi răbdare, atunci îl îndreptăţeşti pe celălalt şi te acuzi doar pe tine însăţi. „Dumnezeul meu, eu sunt vinovată! Nu mă lua în seamă pe mine! Aruncă-mă la o parte şi ajută-l pe celălalt!” Aceasta este atitudinea corectă, cea plină de smerenie, şi în urma căreia omul primeşte din belşug Harul lui Dumnezeu. Mă voi ruga să devii duhovniceşte ca un pui de leu, ca leii de bronz, care sprijină cu spinarea lor sfeşnicele bisericii şi care nici nu se tulbură, nici nu aud, nici nu vorbesc, ci ridică greutatea pe spinarea lor. Amin.

Cuviosul Paisie AghioritulPatimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 291-293


Articole Asemănătoare
7513

Te-a înjurat cineva? Tu spune-i cuvinte de laudă. Te-a lovit? Tu arată-i răbdare…

Te-a înjurat cineva? Tu spune-i cuvinte de laudă. Te-a lovit? Tu arată-i răbdare. Te-a scuipat şi te-a umilit? Tu gândeşte-te cine eşti, adică faptul că vii din pământ şi te întorci în pământ. Cine se va pregăti în acest mod va socoti mică orice jignire. Astfel, arătându-te pe tine indiferent la jigniri, nu numai că-l vei […]

Articole postate de același autor
2441

Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost purtate în procesiune pe străzile Bucureștiului

Duminică, 05 aprilie 2020, după oficierea Sfintei Liturghii, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase din Catedrala Patriarhală și purtate în procesiune pe străzile Capitalei. Procesiunea restrânsă, formată din 3 autovehicule, a fost condusă de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. De pe Dealul Patriarhiei, moaștele și icoana Sfântului Dimitrie au fost duse spre Spitalul […]