– Dragă, cu dezlegarea cununiilor lucrurile stau aşa. În lista de întrebări ajutătoare pentru cel ce se spovedeşte…pentru că noi trebuie totuşi să întrebăm… De exemplu, la mine vin oameni la spovedit şi le zic: no, spune! „Păi, zice întrebaţi-mă dumneavoastră!” Ar trebui să vine el să-mi spună, nu să-l întreb. Şi bineînţeles că-l întreb: la biserică mergeţi? ş.a.m.d. Îar în lista care e cuprinsă în rânduiala de spovedanie este şi întrebarea aceasta: „Ai legat cununiile cuiva?” Dar nu dă nici o indicaţie cum anume se leagă cununiile cuiva.
Şi apoi se duc mai ales fete mai în vârstă, se duc pe la ghicitori, se duc pe la preoţi care deschid cartea şi care, de fapt, deschid numai ca pretext cartea, că nu pot citi ce le spune, că în carte nu scrie aşa.
Eu am făcut odată o experienţă…a venit cineva la mine şi-mi zice: „Părinte, îmi deschideţi şi mie cartea?” Zic: da, una de engleză – aveam o carte de engleză acolo. Acuma, daca eu i-aş fi deschis cartea aia de engleză – şi mai ales cum e sistemul ăsta Braille, de nu-l cunoşte multă lume -, puteam să-i spun ce vroiam eu de acolo şi puteam să nu-i spun că nu-i de engleză.
Ei, nu se poate aşa ceva! Dar, mă rog, dacă se duc la oameni din ăştia, care au pretext cu cartea…Îi întreabă: „Câţi ani ai? – Treizeci. – A, păi ţi-s cununiile legate, dacă nu eşti măritată”. Adică, domnule, dacă ai ajuns la vârsta asta, se poate presupune că nu te mai căsătoreşti, să zicem.
Sau vine cineva de pe la Vâlcea, un tată cu fiica lui, că „nu se mărită fata”. Şi zic eu: Câţi ani are? „Nouăsprezece”. Zic: eu am o nepoată care-i de 32 de ani, şi încă nu-i măritată. Şi aş face ceva pentru nepoata mea, dacă aş putea. Dar n-am ce face. Şi atunci omul zice către fată: „Hai să mergem, că făcurăm drumul degeaba!”
Până la urmă, nepoata mea s-a măritat, dar la 36 de ani. Dacă a zis cineva că e legată cununia, nu i-a spus că numai până la 36 e legată, ci a gândit că e legată pe toată vremea.
Aşa că astea sunt chestii foarte relative, nu trebuie să vă frâmântaţi pentru nişte lucruri…”Că e legată cununia”. Păi cum e legată, cine a legat-o, de ce a legat-o, cine-o dezleagă, cum o dezleagă? şi vine la mine câte cineva şi zice: „Părinte, să-mi faceţi nişte rugăciune de dezlegare a cununiei”.
Acuma, ei nu au de unde să ştie care rugăciune e de dezlegare a cununiei şi care rugăciune e de altă dezlegare. Şi atunci, eu le fac rugăciuni de dezlegare în general, iar ei pleacă că acum i-am dezlegat cununia. Apoi, vede dacă i-am dezlegat-o ori nu i-am dezlegat-o. Realitatea este că eu fac rugăciuni de dezlegare în general, pentru că o rugăciune de dezlegare a cununiei nu există.
Mai vin unii oameni să le fac molitvele Sfântului Vasile şi nu ştiu ce. Şi eu ştiu că ăştia-s de pe la ghicitori şi de pe la preoţi din ăia care umblă cu aşa ceva…Zic: cine te-a trimis la mine? „Păi, mi-a spus părintele cutare”. Sau „Mi-a spus femeia cutare, ghicitoarea cutare”. Zic: mă, ştii ceva? Eu nu fac slujbe de comandă! Eu sunt preot şi ştiu ce am de făcut!
Extras din
Teofil Paraian, arhim. „Din ospatul credintei”, Editura:
