Există în Evanghelia de la Luca o parabolă rostită de Mântuitorul Iisus Hristos numită Pilda cinei celei mari, în care toți se scuză și resping chemarea Domnului la cina Sa. În viața fiecăruia dintre cei pomeniți acolo se află o prioritate care îi face să neglijeze invitația făcută cu generozitate de stăpân: „Veniți, iată, toate sunt gata”. „Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viața ta, atunci El nu este pe nici un loc”, spunea cineva. Părintele Teofil Părăian nu era total de acord cu această formulare drastică, dar spunea înțelept că „dacă Dumnezeu nu e pe primul loc în viața ta, nu e pe locul care trebuie”. Atunci când există un „mai întâi” în viețile noastre, altul decât Împărăția lui Dumnezeu, toate celelalte de care vorbește Evanghelia nu ni se vor adăuga nouă. Sau dacă ni se vor adăuga, nu vom vedea în ele pe Dăruitorul lor, Ziditorul tuturor. Pilda de astăzi ne vorbește tocmai despre acest „mai întâi” și prioritățile noastre secundare, care nu ne adună, ci ne risipesc. Astfel pierdem liniștea oferită de un moment de respiro.
Cunoscutul ziar „Washington Post“ a făcut nu de mult un experiment despre percepția, gusturile și alegerile oamenilor. Într-o dimineață friguroasă de ianuarie, un bărbat a intrat în stația de metrou Silver Spring din capitala Statelor Unite ale Americii și a început să cânte la vioară. Timp de trei sferturi de oră a cântat șase piese de Johann Sebastian Bach. În acest timp, cei care au făcut experimentul au calculat câte mii de persoane au trecut prin această stație: 7.438 de oameni. La trei minute după ce violonistul a început să cânte, un bărbat de vârstă mijlocie, intrând la Silver Spring, a remarcat că înăuntru se aude o vioară. S-a oprit pentru câteva secunde, apoi și-a reluat grăbit pasul și s-a urcat în prima garnitură de tren care a sosit. Au mai trecut câteva momente și violonistul nostru a primit o bancnotă de un dolar de la o femeie care aștepta metroul, dar care nu a renunțat nici ea la drumul ei. Câteva minute mai târziu, cineva s-a oprit și s-a rezemat de perete să-l asculte pe muzician. Apoi și-a privit ceasul și a plecat cu pas zorit. Prima persoană care i-a acordat într-adevăr atenție virtuozului a fost un copil de 3 ani. Mama lui îl ținea de mână și l-a zmucit puțin înfuriată când a văzut că micuțul ei era vrăjit de sunetele viorii. Situația s-a repetat și cu alți copii. În cele 45 de minute cât timp a cântat omul cu vioara în stația Silver Spring, doar șase persoane s-au oprit pentru a-l asculta preț de câteva minute. Alți 20 de oameni i-au oferit bani.
După ce violonistul a terminat de interpretat piesele propuse, nimeni nu l-a aplaudat. Cine era să-și dea seama că omul cu vioara era Philippe Graffin, unul dintre cei mai buni violoniști ai lumii la ora actuală. Cântase atunci cele mai dificile piese compuse vreodată pentru vioară la un instrument Stradivarius care valorează astăzi mai mult de trei milioane de dolari.
Cu două zile înainte de a cânta la metrou, Philippe Graffin dăduse un concert la teatrul din Boston, primit cu mult interes. Toate biletele se vânduseră, deși un loc costa cel puțin 100 de dolari. Acum, când violonistul francez oferea o reprezentație gratuită, nimeni nu avea timp să-l asculte. Fiecare avea un „mai întâi” și pe acela dorea să-l rezolve.
