Actualitate

“Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor…” | A doua zi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Mitropolitană

1957

La Catedrala Mitropolitană, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Părinte Ioan al Sorocii, Episcop Vicar mitropolitan a oficiat marţi, 20 februarie 2018, în cadrul Pavecerniței Mari, a doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

În timpul slujbei au răsunat din nou cuvintele rugăciunii: “Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.”

Și în această seară de citire a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, numărul credincioșilor care au hotărât să înceapă Sfântul și Marele Post după îndemnul Evangheliei și al Sfinților Părinți, a fost iarăși, unul impunător.

Slujitorii Domnului împreună cu enoriașii s-au afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a Atotțiitorului, cerând iertare pentru păcatele săvârșite în slăbiciuni și ispite, dar și întărire pentru o viață vrednică trăită în Legea lui Dumnezeu.

Mâine, 21 februarie, la Catedrala Mitropolitană se va oficia prima Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, conform următorului program: ora 7.00, Utrenia, Ceasurile, Obednița, ora. 9.00 Liturghia Darurilor, oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ioan al Sorocii, Episcop Vicar mitropolitan.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
502

Rugăciune la aprinderea candelei. De ce se aprinde candelă înaintea icoanelor?

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin! Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin! […]