Întreabă cineva dacă este suficient să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu dacă ai greşit în faţa cuiva şi-ţi este ruşine să mergi la acea persoană.
Este foarte bine să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu. Dar, dacă-ţi ceri iertare de la Dumnezeu, primeşti har şi, dacă primeşti har de la Dumnezeu, nu mai poate să-ţi fie nici ruşine, nu te mai poţi nici trufi în faţa celuilalt şi alergi cu bucurie şi-ţi ceri iertare. Altfel înseamnă că nu-ți ceri destul iertare de la Dumnezeu, îți pare ţie că ceri. Nu ai străpungerea inimii, n-ai primit har în schimbul rugăciunii tale, pentru că..., pentru că îl neglijezi pe aproapele tău.
Dacă ai greşit, mai ales public, l-ai jignit sau altceva rău ai făcut, trebuie să mergi să-ţi ceri iertare, de multe ori chiar public. Apostolul Pavel, când a fost bătut pe nedrept şi, după ce a aflat că este cetăţean roman, a venit garda să-şi ceară iertare şi să-l slobozească din temniţă, zicând: „Iartă-ne, n-am ştiut că eşti cetăţean roman". El le-a zis: „M-aţi bătut în piaţă, în faţa adunării întregi, iar acum veniţi să-mi cereţi iertare în taină? În piaţă, acolo să mergeţi cu mine să spuneţi ce-aţi făcut!" Sigur că Apostolul n-avea nevoie de acest spectacol, dar voia să-i mustre şi voia să găsească încă un prilej pentru a propovădui Evanghelia. Le-a pus această condiţie. Noi nu punem condiţii nimănui, dar, dacă am greşit, ne cerem iertare. Mai ales dacă am jignit public pe cineva, trebuie să ne cerem iertare public, ca să ştie şi oamenii care au fost de faţă că noi ne-am cerut iertare.
Dar dacă am greşit faţă de cineva vorbindu-l de rău, şi el nu a aflat, spun Sfinţii Părinţi în Patericul Sfântului Sava, nu este nevoie să mergi la el să-ţi ceri iertare, tulburându-l. Adică: „Ştii, Vasile, eu te-am vorbit de rău ieri, acolo..." îi faci o tulburare care n-are nici un rost. Mergi şi te spovedeşte duhovnicului şi vezi-ţi de viaţa ta. Însă în cazul în care ştii că el a aflat că l-ai vorbit de rău, mergi şi-ţi cere iertare. Aşa că, pe toate să le facem cu înţelepciune.
Ierom. Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, p. 79-81