Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din mun. Chișinău

2322

La data de 31 decembrie, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, a pomenirii Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul de la Voroneț, dar și în ultima zi a anului calendaristic, la Catedrala Mitropolitană din inima Chișinăului a avut loc un fastuos serviciu divin oficiat în dimineața zilei de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir.

La această slujbă, alături de Arhipăstor s-au rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan şi Chelar al Catedralei, Arhim. Filaret (Cuzmin), Stareț Sfintei Mănăstiri Căpriana, clericii locașului de închinare, la fel și credincioșii, veniți să exprime, prin rugăciune, mulțumire lui Dumnezeu, pentru toată darea cea bună, primită în anul pe care l-au încheiat și să ceară de la Părintele Ceresc binecuvântarea noului an al bunătății Sale.

Totodată, în aceste ultime zile de post credincioşii au venit să plece genunchii la rugăciune spre a cere Bunului Dumnezeu să-i învrednicească de a se face părtaşi ai minunii din ieslea Betleemului. Numărul mare de creştini care au venit să petreacă ziua de azi după îndemnurile şi învăţătura Sfintei Biserici, demonstrând o dată în plus credincioşia şi responsabilitatea pe care o au oamenii noştri faţă de evenimentele care punctează în mod deosebit viaţa noastră duhovnicească.

La momentul potrivit din cadrul Serviciului divin, Vlădica Vladimir l-a hirotonit în treapta de ieromonah pe ierodiaconul Veniamin Topal, pe seama Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, com. Căpriana, r-l Străşeni, primind cu acest prilej cuvintele de felicitare şi sfaturile duhovniceşti ale arhipăstorului.

În cuvântul predicatorial rostit cu binecuvântarea ÎPS Vladimir de către Prot. mitr. Vadim Cheibaș, enoriaşii au fost îndemnați să urmeze până la capăt sfântul post pentru a se putea bucura de plinătatea bucuriei Nașterii Domnului Hristos și să nu se dedea la careva excese, ci să trăiască cumpătat, în rugăciune și dragoste față de aproapele.

Această duminică, ultima dinaintea Praznicului Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos se numește și Duminica părinților după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos deoarece la Sfânta Liturghie de astăzi am ascultat Genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, adică lista strămoșilor după trup ai Mântuitorului. Această listă a fost întocmită de Evanghelistul Matei și ea urcă de la Iisus la David, strămoșul său și până la Avraam. Toată perioada aceasta este împărțită în trei etape, fiecare de câte 14 generații. Această înșiruire de nume este dincolo de o listă a strămoșilor după trup un text care ne trimite la valorile simbolice la care s-a gândit Sf. Evanghelist Matei atunci când a făcut lista celor 42 de generații.

La final, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire Domnului pentru toate binefacerile Sale cele cerești.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
6562

Prima regulă ce trebuie împlinită înainte de căsătorie

Bserica Ortodoxă este realistă. Noi avem moştenire de la Sf. loan Gură de Aur 11 reguli canonice ale nunţii creştine. Prima regulă ce trebuie împlinită este ca să nu fie rude, iar a ll-a să se placă. De aici concluzia că în alegerea unui prieten în perspectiva căsătoriei şi a dorinţei de a avea copii, […]