Posturile sunt făcute de dragul nostru, nu împotriva noastră! Nu postim doar ca să flămânzim, să ne chiorăie mațele, să avem fețe prelungi și să ne plângem unii altora: "Măi, ce-am mâncat la margarină, de transpir margarină deja!". Postim pentru a nu cârti ca niște cârcotași. Postim pentru a învăța, și din tăcere, că a fi cu Hristos este mai mult decât a fi cu ceilalți din jur și că, în sine, a locui, a umbla cu Hristos pe calea virtuților, așa cum propune postul, este unul din cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni le pune la îndemână.
Din nefericire, noi nu mai vedem postul ca pe un dar al lui Dumnezeu. Vedem postul-dietă, vedem postul televizat, vedem postul cu tot felul de "soia/ s-o ia" ! În general, am transformat tot exercițiul postului într-un fel de rețetă culinară. Tot combinăm la nesfârșit tocănițele, legumele, prăjiturelele, suculețul, ca niște oameni care, trăind numai trupește, încalcă de fapt, principiul fundamental pe care Dumnezeu ni l-a pus la îndemână. Întruparea Mântuitorului ne obligă, de fapt, să constatăm că postul nu e doar trupesc. Că postul, are în el, o dimensiune dumnezeiască. Și că, oricât de mult am posti noi, Hristos este Cel care postește împreună cu noi, pentru ca postul să se desăvârșească. Nu postim doar ca să postim - și, cu atât mai puțin, nu postim doar ca să prostim! -. ci postim ca să ne împărtășim. Postim ca să mâncăm. Mai mult decât atât, postim pentru ca Hristos să ne mănânce, să ne înghită cu totul, să fim ai Lui.
(...) Cel mai de preț colaborator al postirii noastre și al depătimirii noastre rămâne Mântuitorul. Oricât de mult ne-am da noi rotunzi, oricât de multe metanii am bate, de-am săpa, cu lacrimi, găuri în dreptul icoanelor, dacă am da cu noi de pământ din două în două secunde, tot nu avem folos, dacă toate acestea nu sunt făcute cu Hristos.
Sursa Pr. Constantin Necula, Iubirea care ne urneşte, Ed. Agnos, Sibiu, 2015, p. 133-134
