Să se căsătorească! Cum să aleagă? Cu mai puţine pretenţii. Un om la 30 de ani este foarte lucid, este destul de trecut prin viaţă şi este foarte pretenţios. Bine face că e pretenţios, dar trebuie văzut până unde are pretenţiile acestea. De curând am întâlnit pe cineva care are 43 de ani şi care a zis: ‘Părinte, dacă tot am aşteptat până acum, am făcut atâtea studii, măcar să iau şi eu o fată cu avere." Atâta gândea el, în momentul acela; cu vreo 3 facultăţi, vreo 4 doctorate, la concluzia aceasta a ajuns. Sigur că e riscant lucrul acesta. Pe lângă avere mai avea şi alte pretenţii: să arate bine, să aibă cultură etc. Eu i-am spus: “Nu te complica, eu am fost la zile onomastice, la recepţii la ambasade, în străinătate, în România; în toate ambianţele posibile am ajuns şi n-am văzut vreodată ca soţia mea să vorbească cu celelalte femei, care erau de o anumită cultură sau ţinută, despre altceva decât despre rochii, mâncare, cum era preparată, de câte ori era fiartă, câte ore se fierbea..."
La ambasada Poloniei ne duceam invitaţi de către un ambasador, care lupta împotriva avortului, si mâncam varză preparată cumva cu cârnaţi, care se fierbea timp de 7 zile, mai multe ore pe zi. Despre asta vorbeau femeile; despre îmbrăcăminte, despre mâncare, despre soţii lor - îi mai cleveteau puţin, şi atât. Nu am văzut nici una care să zică; „în poezia Luceafărul a lui Mihai Emineseu se face afirmaţia cutare, dar de fapt.. ."Nici una nu vorbea despre Toniţa, despre Gaudi etc. N-am avut niciodată ocazia să văd femei care vorbesc despre aşa ceva. Dar nici bărbaţii nu vorbesc. Ei vorbesc despre arme, despre politică, despre altceva; n-au subiectele lor nimic în comun cu pregătirea sau cultura generală. Şi i-am zis: „la, măi, o fată d-asta, care se iveşte, să-ţi placă ţie cum arată, să poată lega ceva cuvinte şi să ştie să se îmbrace. Ce-ţi trebuie mai mult?" N-a vrut. E tot neînsurat şi acum. La 30 de ani nu e o problemă. Nu trebuia să ajungi neînsurat la vârsta asta, dar dacă ai ajuns, vezi, analizează, şi gata.
Pe vremea lui Ceauşescu, un om trecut de 30 de ani lucra la IMGB. Lucra greu, greu de tot; mergea pe la Mănăstirea Antim, avand o problemă sau alta, şi se ruga la Dumnezeu să-l ajute să se insoare. Intr-o noapte a zis că s-a sculat drept, in picioare, şi s-a dus Ia gară. La gară, la 2 noaptea, a întâlnit o fată. S-a aşezat lângă ea şi a întrebat-o: „Unde mergi?" Ea i-a răspuns: la mama." A mai stat el un timp, nezicând nimic, apoi a întrebat iar: ‘In partea aceea sau in cealaltă?"; pentru că trenuri mergeau amandoua direcţiile. Şi ea a zis: „încolo, în partea aceea merg eu." A mai stat o vreme, iar apoi a venit trenul ei. El s-a dus cu ea la mama şi la tata, a cerut-o şi s-a căsătorit cu ea. Au născut 3 copii, o fată a făcut seminarul şi teologia, este acum la doctorat, cealaltă a făcut seminarul şi a terminat masteratul, băiatul a făcut seminarul, facultatea de teologie la Iaşi şi acum e la masterat. Ştiţi cum i-a crescut? Inrămând icoane în rame subţiri de tablă. Sub Ceauşeseu nu se găsea tablă şi el o lua de la fabrică, din resturi.
Vedeţi că Dumnezeu le rânduieşte. Când mă întâlnesc cu ei, o pun pe ea să povestească, nu pe el. Ea îmi povesteşte ce mi-a spus el cândva. Pe mine mă amuză, îmi place, şi mă cutremură in acelaşi nrnp, că s-a putut aşa. Nu mereu se poate aşa, dar să ne rugăm ca Dumnezeu să facă într-un fel, la perspectiva pe care El o are. Pentru că noi nu avem perspectivă, noi avem interesul momentului. Lăsăm la Dumnezeu perspectiva, pentru eă El vede în perspectivă; noi vedem foarte aproape. Când ne rugăm aşa, înseamnă că am lăsat la El problema. Şi trebuie să ne rugăm personal, cu o rugăciune personală, în afară de rugăciunile pe care le citim din carte. „Doamne, vezi cum faci bine pentru mine, vremelnic şi veşnic." Şi aşa te căsătoreşti.
Sursa: Părintele Nicolae Tănase, De la prietenie la iubire - Căsătoria, taina iubirii creștine, Editura Agaton, Făgăraș, 2011
