– Cum trebuie să fie, cum trebuie să trăiască doi tineri în căsătorie, în harul căsătoriei?
– Prima dată trebuie să se respecte unul pe altul. Bineînţeles, bărbatul este capul familiei, nu-i aşa? Singur ţi-ai ales persoana lângă care vrei să trăieşti toată viaţa şi acuma se poate întâmpla de multe ori că ea nu mai e aşa cum ai cunoscut-o la început; a devenit nervoasă, a devenit ocărâtoare. Trebuie să faci răbdare, fiindcă doar cu răbdarea bărbatului şi cu sfătuirea vorbelor bune o aduci ca să fie cea mai bună fiinţă, chiar să fie ea cât de nelalocul ei. Pentru că, scrie Sfânta Carte, „cel ce va scoate din nevrednic, vrednic, ca gura lui Hristos se va chema”.
Nu numai că după ce ai atras-o către bine şi te-a ascultat poţi să trăieşti o viaţă bună, dar ai şi plată de la Dumnezeu.
De aceea, vedeţi că bunul Părinte ceresc a lăsat pentru fiecare creştin două cărări de mântuire, două cărări pentru a căpăta veşnicia. Una este căsătoria, pentru a aduce copii în lume şi a-i creşte în frica lui Dumnezeu, cealaltă este viaţa monahală. Acestea două sunt cele mai sigure feluri de vieţuire. Fiecare, după cum îl luminează Sfântul Duh, îşi alege ori una, ori alta, dar să ştii că şi una şi alta are ispite multe. Ispitele, dacă ai răbdare şi blândeţe, le poţi trece toate.
Aşa că ne trebuieşte răbdare, ca să putem trece peste toate ispitele cele mici şi mari. Numai aşa putem trece, după cuvintele proorocului: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit!” Dacă te smereşti, treci...
Din Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p.161-162
