Duminica a V-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană. „Acolo unde nu locuiește Dumnezeu în inima omului se cuibărește puterea celui rău”

1665

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 9 iulie 2017, în a cincea Duminică după Cincizecime, zi în care se face și pomenirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ și a Icoanei Maicii Domnului de la Tihvin. La Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Mitropolitane.

Pericopa rânduită de către Biserică a se citi la Sfânta Liturghie din această Duminică prezintă vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadara.

Din această pericopă evanghelică înțelegem că diavolul muncește pe om atât cât omul îi dă putere asupra sa. Trebuie să avem nădejde la Dumnezeu și trebuie să înțelegem că ne aflăm permanent într-un război nevăzut cu forțele întunericului. Suntem îndemnați de către Sfântul Apostol Pavel ca să fim treji. Avem aceste arme împotriva diavolului: smerenia, postul, rugăciunea; să nu ne depărtăm de ele.

Să căutăm totdeauna a împlini poruncile lui Dumnezeu și să căutăm să-L păstrăm pe Dumnezeu în inima și în sufletul nostru, nu ca acești oameni din cetatea Gherghesei care au spus Mântuitorului: Pleacă de la noi. Acolo unde nu locuiește Dumnezeu în inima omului se cuibărește puterea celui rău.

În timpul serviciului divin, ÎPS Mitropolit Vladimir a rostit la unison cu numeroșii credincioşi, Crezul și Rugăciunea Domnească, după care a binecuvântat enoriaşii, îndemnându-i spre fapte bune, pentru folosul sufletului şi a mântuirii.

Slujba arhierească din această Duminică, însoţită de rugăciunea râvnitoare a celor prezenţi, a făcut ca această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie să aducă lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
2218

Duminica a V-a după Cincizecime la Catedrala mitropolitană

În duminica a V-a după Cincizecime (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală. Alături de Episcopul vicar s-au rugat secretarul mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, […]

Articole postate de același autor
3826

Cum vede Biserica educația copilului, interviu cu Maica Siluana

1. Dacă ar fi să alegeti trei calități obligatorii pe care trebuie să le aibă o mamă, care ar fi acestea? O primă calitate necesară unei mame cred că este să fie credincioasă, în sensul de a trăi credința în Dumnezeu, cât mai profund și mai practic cu putință. Această calitate o va ajuta să fie conștientă […]