În mijlocul unui oraș zgmotos trăia un preot cu soția sa. Erau căsătoriți de 52 de ani și se iubeau mai mult decât la început. Crescură șase copii și aveau o mulțime de nepoți. Doi tineri neliniștiți se apropiară de ei și le ceru un sfat pentru creșterea copiilor.
- Noi ne-am iubit fără încetare copiii și le-am arătat permanent cât de bucuroși suntem că îi avem, spuse părintele cu ochii plini de lumină. Iubirea și rugăciunea ne-au arătat întotdeauna calea spre cea mai bună educație. Duhul Sfânt ne crește pe toți, dacă ne lăsăm în mâna Lui. Noi nu ne-am pus nadejdea nu în noi, ci în Dumnezeu Atotștiitorul, pe care L-am rugat să ne povățuiască să creștem copiii spre slava Numelui Său. Nu ne-am dorit niciodată ca ai noștri copii să fie mai buni decât alții. I-am încurajat și susținut să își folosească darurile pe care le-au primit de sus, pentru că lui Dumnezeu vom da socoteală pentru modul în care ne-am folosit capacitățile, adăugă cu glas rar și plin de pace părintele.
- Nu s-a pierdut nimic din osteneala noastră, zise preoteasa cu duh de recunoștință. Dumnezeu nu lasă neascultată nici o rugăciune care este spre zidire. Noi ne-am simțit neputința și am așezat-o înaintea Domnului, lăsându-L pe El să ne îndrume cum să creștem copiii. Abia acum înțelegem că rugăciunea ne-a învățat totul.
- Adesea părinții sunt neliniștiți pentru că ei înșiși nu se lasă în mâinile Părintelui Ceresc și cred că știu toate mai bine decât Domnul. Rugăciunea pentru copii este cea mai puternică probă a iubirii. Atât ne iubim copiii cât ne rugăm pentru ei, încheie părintele binecuvântând capetele celor doi tineri.
Tinerii se retrăseseră umpluți de pace, bucurie, lumină și recunoștință. Aveau acum cele mai frumoase daruri pentru copiii lor. De atunci focul rugăciunii lor pentru copii s-a aprins și nu s-a mai stins niciodată. Niciodată...
