A scrie despre mama…

7485

A scrie despre mama este greu,

Precum e greu despre Biserică să scrii...

Că-n ea sălășluiește Dumnezeu

Și-i înger păzitor pentru copii...

 

A scrie despre mama nu-i ușor,

Atunci când vocea ei îmbătrânește

Și mâinile îi tremură de dor,

Privirea răstignindu-și în ferestre...

 

A scrie despre mama-i prea puțin,

Și nu-mi ajung cuvintele din lume,

Nici plecăciuni destule, să mă-nchin,

Acelei ce mi-a dat un rost si-un nume...

 

A scrie despre mama nu-i de-ajuns,

Când ochii obosiți îi lăcrămează,

Când talpa îi alunecă-n apus,

Și îngerii din cer se întristează...

 

A scrie despre mama e un har,

Să-i poți aduce bunei alinare,

Cât este lângă tine, e un dar,

Ce n-are preț în lumea trecătoare...

 

Diana Sava Daranuta


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
7059

Prunciii se nasc in diferite moduri…

Cunosc pe cineva care mi-a povestit asta…v-o pun şi eu vouă. Nu vrea nici laude, nici compătimiri…aşa cum se întâmplă, sâcâitor de des atunci când oamenii află că: ” Prunciii se nasc in diferite moduri…prin naştere naturală, prin cezariană sau de sub tricou…da, de sub tricou…Aşa cum au ieşit şi ai mei, în lipsă de […]

Articole postate de același autor
342

Episcopul Ioan al Sorocii a efectuat o vizită în Protopopiatul Șoldănești

Vineri, 9 februarie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Episcopul Ioan al Sorocii a efectuat o vizită în Protopopiatul Șoldănești. PS Ioan a vizitat parohiile Dobrușa, Recești, Zahorna, Cotiujenii Mari și biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Șoldănești. Episcopul Vicar a fost însoțit de către protoiereul Vasile Rotaru, Protopop al bisericilor din raionul […]