Actualitate

Copilul care primește iubire va reuși mai târziu să înfrunte problemele vieții

670

Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire. Vrea să stai lângă el, să-ţi spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruţi.

Atunci când copilul cel mic este câteodată neliniştit şi face zburdălnicii, dacă mama lui îl ia în braţe, îl mângâie şi-l sărută, se linişteşte. Dacă de mic copil se satură de dragoste şi afecţiune, mai târziu va avea putere să înfrunte toate problemele vieţii.

Astăzi însă, cei mai mulţi copii îi văd pe părinţii lor numai seara, pentru puţin timp, şi astfel nu se satură de dragoste. De multe ori părinţi care sunt învăţători sau medici şi se ocupă la serviciul lor cu copiii, atunci când se întorc acasă nu mai au afecţiune şi pentru copiii lor. Sunt obosiţi, căci li s-a terminat bateria.

Pe de o parte, tatăl se întinde în fotoliu, ia ziarul ca să citească ceva şi nu se ocupă deloc de copil, pe care, deşi se apropie de el, îl alungă, în loc să-i vorbească şi să-l mângâie. Iar pe de altă parte, mama se duce să pregătească ceva de mâncare, neavând nici ea timp să se ocupe de copii şi astfel sărmanii copii cresc lipsiţi de dragoste. Sau vezi unele cadre militare, care, fiind obişnuite să dea pedepse severe soldaţilor atunci când nu se supun, vor să impună şi în familie disciplina militară, şi astfel se poartă aspru cu copiii lor sau chiar le dau şi câte o palmă pentru lucruri neînsemnate. La fel şi unii judecători, nu arată dragoste şi afecţiune faţă de copiii lor, ci atunci când aceştia fac vreo poznă deschid şi acasă proces.

De aceea copiii aceştia vor avea mai târziu probleme psihologice.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, 2003, p. 103


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
6292

Ca sa fii binecuvântat de Dumnezeu … cinsteste-ţi părinţii!

Părinte, părinţii mei sunt divorţaţi; mama m-a adus la credinţă, tata e împotriva lui Dumnezeu. De cine să ascult? Apoi, bine… nu este treaba ta dacă părinţii trăiesc în bună înţelegere sau nu, dacă se ceartă, dacă sunt buni sau nu sunt buni – pentru tine ei trebuie să fie ceva sfânt, ca să ai […]

Articole postate de același autor
487

Duminica a XXX-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În Duminica a XXX-a după Cincizecime, 23 decembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul arhieresc mixt al Catedralei Mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni. Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni […]