Milostenia este o datorie şi o condiţie a dobândirii vieţii veşnice

3042

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, PS IOAN, episcop de Soroca, vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a arătat diferenţa dintre judecata particulară şi cea universală, subliniind faptul că judecata de apoi, cea universală, este completă, definitivă şi înfricoşătoare.

De asemenea, PS Episcop IOAN a arătat că Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii.

„Multe alte texte din Noul Testament ne îndeamnă la iubire milostivă, dar Evanghelia de astăzi ne responsabilizează cel mai mult, deoarece ne arată că milostenia este o datorie şi o condiţie a mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Iubirea milostivă din faptele bune săvârşite pe pământ ne ajută să dobândim mântuirea sau viaţa veşnică din ceruri”, a mai spus Episcopul vicar.

După Liturghie, a fost săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi, PS IOAN a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt de felicitare cu ocazia binecuvântatului prilej, îndemnând enoriașii în săptămâna ce urmează, numită și săptămâna albă să se pregătească conștiincios pentru intrarea în primăvara duhovnicească a sufletului – Postul cel Mare.

sursa http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
320

Minune permanentă, dragoste nemăsurată, smerenie neajunsă a lui Dumnezeu, pe toate le vedem pe Sfântul Prestol

Jertfa de pe Cruce este deplină, răscumpără pentru totdeauna pe om; totuși, acesta poartă semnele stricăciunii aduse de păcat, este supus morții și de aceea Sfânta Împărtășanie seamănă în trupul cel stricăcios sămânța învierii, arvuna vieții veșnice, „leacul nemuririi”, după cuvântul Părinților, căci ne încredințează Domnul: „cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viață veșnică […]

Articole postate de același autor
402

Mii de pelerini au participat, la Mănăstirea Petru-Vodă, la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu

Mii de pelerini au fost prezenți, sâmbătă dimineața, la Mănăstirea Petru-Vodă, pentru a participa la slujba de pomenire a patru ani de la moartea arhimandritului Iustin Pârvu. Comunicatul Mănăstirii Petru-Vodă: „La pomenirea „celui mai iubit dintre sfinții români”, vedem împlinit cuvîntul care tălmăcește cauza iubirii noastre dumnezeiești către Părintele Justin: „pentru că el ne-a iubit […]