„Altarul Credinței” – revista pentru tinerii creștini de toate vârstele

2665

Acum 15 ani un grup de entuziaști, sub îndrumarea părintelui Octavian Moșin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău, scotea de sub tipar primul număr al ziarului „Altarul Credinței”, publicație care își propunea să apropie credincioșii de viața Bisericii, să-i țină la curent cu evenimentele care au loc în cadrul ei.

După 13 ani de propovăduire „Altarul Credinței” s-a transformat în revistă. Dar, cum în ultimul timp publicațiile tipărite au tot mai puține solicitări, dându-se prioritate formatului electronic, care este mai accesibil și mai puțin costisitor, echipa revistei a decis să lanseze și portalul www.altarulcredintei.md. Beneficiind de toate mijloacele de promovare a surselor electronice, site-ul a atins cifre record de vizualizări pentru o pagină ortodoxă. Zilnic, prin plasarea unor articole de actualitate, prin predici și studii teologice, prin reflecții ale marilor cărturari ortodocși, ale preoților, dar și ale unor importante personalități din Republica Moldova și nu numai, portalul adună noi cititori, în special dintre tineri.

Cu tot succesul revistei electronice, echipa redacțională se ambiționează să ajungă și cu formatul tradițional la inima consumatorului de informații utile sufletului. Și cu acest număr, apărut la sfârșitul anului 2016, într-un format nou, cu un conținut mai bogat, mai dinamic, mai divers, credem că i-a reușit.

Astfel, într-un volum de aproape două sute de pagini, se poate găsi informație pentru toate interesele și toate gusturile.

Dincolo de coperta „Altarului Credinței” găsim detalii de la cele mai importante evenimente bisericești ale anului, precum canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni și a ascultătoarei Agafia Maranciuc de la mănăstirea Cușelăuca, de la întrunirile științifice cu tematică teologică, despre taberele organizate cu concursul bisericilor, despre pelerinajele anuale și alte activități organizate de tinerii ortodocși.

Un sporit interes trezesc interviurile pe diferite teme cu tentă religioasă cu preoți, monahi, prin care descoperim slujitori de o cultură elevată și cu dragoste jertfelnică, dar și cu alte personalități ale actualității precum scriitorul Nicolae Dabija, istoricul Andrei Eșanu, medicii Eva Gudumac, Ion Mereuță, Iurie Moscalu, regizorul Petru Hadârcă, profesorul Nicolae Sadovei.

Revista sparge stereotipul că Biserica este refractară la tot ce e nou. Temele abordate de invitații din România a „Serilor duhovnicești” ce au loc săptămânal la biserica Universității de Stat din Moldova, implicarea unor preoți tineri și mai puțin tineri în diverse activități la prima vedere din afara Bisericii, cum ar fi seminare metodice, întruniri științifice, competiții sportive, campanii de donare a sângelui și multe altele vin ca un argument că ea, Biserica, se împotrivește doar la ceea ce e nefavorabil spiritului.

Pe lângă reflecții, studii și evocări, publicația oferă, prin autori versați, și o serie de sfaturi practice și răspunsuri la întrebări cotidiene: cum să ne rugăm, cum să-L auzim pe Dumnezeu, ce este blestemul, ce trebuie să facem dacă cineva din familie a intrat într-o sectă, cum să ne pese mai puțin de ce vor zice oamenii și mai mult de cum ne vede Dumnezeu, cum să ne educăm copiii în spiritul Adevărului. Familia, cu toate aspectele ei – relația dintre soți, dintre părinți și copii, adolescenți, dintre copiii maturi și părinții îmbătrâniți și locul credinţei în viața acesteia, fiind un subiect de real interes pentru tineri în special, este oglindită în toate rubricile propuse de autorii revistei.

Așadar, prin efortul unui grup redacțional mic, cu prilejul sfintelor sărbători de iarnă, Biserica a oferit celora cu râvnă în formarea duhovnicească, celora care vor să simtă bucuriile credinţei şi binecuvântările Domnului un minunat dar. Rămâne să-l aducem în casele noastre și să-l oferim cadou și aproapelui nostru, căci spune o vorbă veche: dar din dar se face rai. 

Lect. sup. Ludmila Pădureț,

Facultatea de Litere, USM

 

P.S.  Revista „Altarul Credinței” poate fi găsită la Biserica „Întâmpinarea Domnul” a Universității de Stat din Moldova.

L.P.


Articole postate de același autor
2997

Dumnezeu este Lumină, iar absența Luminii provoacă întuneric

Părinții știu că, prin cădere, omul s-a îmbolnăvit, de vreme ce boala este întunecarea minții. De aceea se vorbește despre diagnostic și terapie. Diagnosticul este că omul suferă de boala asta care se cheamă păcat, care este întunecarea. Și de câte ori nu găsești termenul ăsta la Părinți, „întunecarea minții”? Permanent. Oriunde ai deschide un Părinte, toți […]