Halloween – între lumină şi întuneric

3858

Explicaţia popularitatii Haloween-ului trebuie căutată în promovarea lui de către mass-media. Copiilor le place pentru că sunt atraşi de ceea ce văd la televizor. Vor şi ei să fie ca cei de acolo, iar dacă la şcoală tot se organizează un eveniment Halloween, atunci, de ce nu ?

Printre altele, Halloween-ul „vinde bine” : costume, spectacole – deci există un interes comercial, iar presa este plătită să facă publicitate. Dar nu e doar atât. Halloween-ul vine la pachet cu tot ceea ce înseamnă „cultura morţii”, care este promovată obsesiv astăzi de mass-media, care face ceea ce i se comandă.

Haloween-ul se percepe a fi o sarbatoare ,,magica, insa majoritatea copiilor sau adolescentilor nu stiu prea bine ce e aia magia. Într-adevăr, Halloween este o sărbătoare păgână celtă, iar in credinţa celților, în noaptea de Halloween spiritele aveau acces la lumea noastră, căci graniţele dintre cele două lumi erau cumva deschise, iar oamenii erau îndemnaţi să ia anumite măsuri ca să se apere de aceste spirite. Toate acele acte aveau (sau au) o conotaţie magică. E ca şi cum ai intra într-o „logică a spiritelor”, în care tu, folosind nişte măşti sau nişte obiecte, te războieşti ori te împrieteneşti cu acestea.

Dar pot fi oare izgonite duhurile rele de alte duhuri rele, sau de oameni care îndeosebi le invocă? Vrăjitorii nu se închină lui Dumnezeu – iar duhurile morţilor, ce pot face ele împotriva demonilor? Lumea Halloween-ului este mai curând o lume infernală, deci prietenoasă duhurilor rele, locul în care acestea petrec şi se odihnesc.

Grace Ketterman, în cartea sa „You and your child’s problems” („Tu și problemele copilului tău”), demonstrează faptul că expunerea copiilor la scene înfricoşătoare are consecinţe asupra dezvoltării lor emoţionale. De asemenea, acest pediatru şi psihiatru american constată că, drept urmare a fricii resimţite în copilărie, copiii vor manifesta mai târziu o atracţie pentru paranormal şi practici oculte. „Părintele” satanismului, Anton Szandor LaVey, afirmă că „Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic”. Pe de altă parte, vedem care sunt consecinţele. Ocultul îi fascinează pe tinerii care au primit o educaţie creştină chiar.

Există o mulţime de studii desfăşurate în Statele Unite în care se arată că de Halloween cresc spargerile cu minim 25%, sporește consumul de alcool şi droguri şi creşte rata criminalităţii. Într-un studiu realizat în Boston s-a constatat că, pe parcursul a patru ani, în noaptea de Halloween criminalitatea este mai mare cu 50% decât în toate celelalte momente ale anului.De asemenea relevant este studiul în care se arată că la întrebarea: „Ce aţi vrea să faceţi în noaptea de Halloween?”, cei intervievați au ales, într-un procent de 80%, răspunsul „Să omor un om”(!).

Spiritul acestei sărbători este într-adevăr viu, şi dictează nu înmulţirea binelui, a păcii şi a dragostei între oameni – de care lumea de astăzi se pare că are tot mai multă nevoie –, ci un spirit malefic al lucrării răului, dus până la uciderea aproapelui. Așadar, dincolo de bomboanele împărţite, este evident pentru oricine că imaginea răului pe care o promovează Halloween-ul nu poate conduce decât la sporirea faptelor proprii duhurilor necurate

Să ne opunem, asadar,nu numai retrăgându-ne copiii de la astfel de activităţi, dar şi protestând la minister şi şcoli împotriva organizării unor evenimente „Halloween” în cadrul acestor instituţii educative. De asemenea, trebuie să existe comunităţi mai puternice de părinţi care să vorbească despre aceste lucruri

Dacă iniţiativa nu va pleca de la acest nivel şi nu vom face ceva, în câţiva ani riscăm să-i depăşim pe americani la nivelul efectelor negative ale culturii morţii care este promovată astăzi în mai toată mass-media. Biruinţa lor este aceea de-a ne face să credem că nu se mai poate face nimic, în timp ce a noastră este să credem că, dacă ne facem datoria, întreprinzând tot ceea ce depinde de noi, Dumnezeu va face restul.

 

Mihai Cristea, Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 93/Octombrie 2016


Articole postate de același autor
4617

Pelerinajul – călătorie spre viața de sfințenie

Pelerinajul nu este o moda a secolului XX, cum se crede uneori, acum cand mijloacele de comunicare si de transport sunt atat de diverse si confortabile. El este un act religios prin excelență asemanator oricarui alt mod de exprimare a sentimentului religios. Am spune chiar ca este cel mai vechi act religios din istoria omenirii. […]