Pe ai Săi, Hristos nu-i lasă

4784

Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se retrage. La fel şi pe cel ce se apropie de Dumnezeu, Soarele Dreptăţii, şi-I urmează cu credinţă şi cu dragoste, îl vor urma în permanenţă ura, răutatea şi prigoana acestei lumi.

Lumea nu iubeşte adevărul lui Dumnezeu, ci minciuna orbirii diavoleşti. Aşa cum Hristos, Însuşi Adevărul, a fost urât şi prigonit, tot astfel şi creştinul care urmează adevărul este urât şi prigonit. „Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Tim. 3: 12).

Însă, iubite creştin, nu te întrista că lumea te urăşte. Hristos este negrăit mai înalt şi mai bun decât întreaga lume, iar dragostea Lui este mai dulce decât toată lumea.

Pe cine iubeşte şi miluieşte Hristos, pe acela ura şi răutatea acestei lumi cu nimic nu-l vatămă. Numai caută să fii al lui Hristos. Pe ai Săi, Hristos nu-i lasă. Atâtea a răbdat şi a pătimit pentru tine! Oare te va părăsi când ai nevoie de El? Ascultă făgăduinţa Lui cea plină de mângâiere, făcută robilor Săi: „Cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Psalm 90:15).

Din Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 12


Articole Asemănătoare
6085

Cum ne preschimbă dragostea

Odata, intr-o gradina, crescuse un trandafir foarte frumos. Avea petale bogate, catifelate, si o culoare vie, incat nu iti puteai lua ochii de la el. Insa avea multi tepi si, fiind rautacios si mandru, credea ca era cel mai frumos din lume…Din inaltul cerului, Dumnezeu il privea si astepta ca el sa devina mai bun. […]

Articole postate de același autor
4943

45 copii ai Centrului de Plasament Casa Copiilor „Preafericitul Iosif” din mun. Chişinău, au fost pregătiți de Școală

Miercuri, 30 august 2017, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, s-a aflat în mijlocul copiilor Centrului de Plasament Casa Copiilor „Preafericitul Iosif” din mun. Chişinău. Preasfinţia Sa, care este şi director al acestei instituţii, în preajma începerii unui nou an şcolar a procurat pentru 45 de copii din cadrul Centrului, haine, încălțăminte și toate cele necesare pentru școală. Băieţilor […]