Actualitate

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev sărbătorită la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna

496

Vineri, 5 august, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, cu binecuvântatea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna, la care au participat Arhimandritul ADRIAN (Baciu), Starețul mănăstirii, Protoiereul mitrofor Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, Protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, Protopop de Soroca, clerul mănăstirii, dar și numeroși pelerini.

La Vohodul mic, cu binecuvântarea Întâistătătorului, clericul Mănăstirii, Ieromonahul IUVENALIE (Ghervas) a fost ridicat de către PS IOAN în treapta de Arhimandrit.

În cuvântul predicatorial, Vlădica IOAN a împărtășit pelerinilor crâmpeie din istoria Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, care este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare în toată lumea slavă: este cinstită în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri.După Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire, după care, Episcopul Ioan a transmis mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit VLADIMIR.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este prăznuită vineri în Săptămâna Luminată, pe 23 iulie/5 august și pe 8/21 septembrie.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
3800

De ziua profesională a pedagogului a fost sfințit Liceul teoretic „Constantin Stere” din Soroca

Miercuri, 5 octombrie, de ziua profesională a pedagogului, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladmir, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a vizitat Liceul teoretic „Constantin Stere” din orașul Soroca, care marchează 25 de ani de activitate. Manifestând deschidere la inițiativa Directorului liceului, Dl Vasile BAȘ, PS IOAN a oficiat slujba de sfințire a Liceului, după […]