Îl ascultăm pe Dumnezeu ascultând inima noastră. Apoi, Dumnezeu ne vorbește prin aproapele. Când ne ceartă cineva, să știți că Dumnezeu vrea să ne spună ceva.
Dumnezeu ne vorbește prin necazuri. Dacă luăm orice necaz ca pe un cuvânt în fața lui Dumnezeu, Îl auzim.
Dumnezeu ne vorbește prin bucurii; Dumnezeu ne vorbește prin frumusețea lumii. Dumnezeu ne vorbește prin bunătatea mâncării, prin privirile semenilor noștri.
Dumnezeu ne vorbește prin multe. Cum să-L auzim? Făcând fapte bune. Ca să ne putem folosi de auzul duhovnicesc trebuie să facem bine. Acum, oameni buni, este o prigoană împotriva binelui cum n-a fost niciodată.
Dacă ați auzit alarmele de la mașinile din jurul nostru, claxoanele, picamerele, muzica din mașinile celor care circulă, din autobuze… e iadul, oameni buni, aceasta este anti-isihia, anti-liniștea. Sunt oameni credincioși care, când vin acasă, cum intră pe ușă dau drumul la radio, cum intră pe ușă dau drumul la televizor. De ce? Să nu fie liniște. De ce? Să nu-L auzim pe Dumnezeu. De ce? Că faptele lor erau ale întunericului și nu vreau să iasă la suprafață.
Deci, Îl auzim pe Dumnezeu făcând liniște. Ne rugăm și ne rugăm și ne rugăm, dar să mai și tăcem! Că zice Dumnezeu: ia, uită-te la acesta ce mă strigă, dar nu se oprește ca să-i dau.
Meştesugul bucuriei. Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi – Monahia Siluana – Editura Agaton, 2007
