S-au cunoscut puțin...S-au cunoscut în grabă... Poate că nici nu se întrebau prea mult ce vor face împreună. S-au ghidat de un sfat al unui om mai în vârstă: ,,Măi, Timofei, când te-i însura să-ți iei o nevastă dintr-o casă cu mulți copii, că tu ești singur, să aveți cu cine întâlni sărbătorile și cu cine face o clacă.’’ L-au ascultat, ea era dintr-o familie cu 8 copii, el – singur la părinți. Nu știu dacă s-au îndrăgostit de la început, nu prea ne-au vorbit despre aceasta. Ba ma mult, în ziua nunții, mireasa, privindu-și alesul, s-a gândit în sinea ei: Doamne, ce urât mai este!...
Noi i-am cunoscut drept cei mai frumoși oameni. Sunt buneii mei...
Au pornit viața de familie într-o toamnă cu o brumă de pomină. Au dat naștere la 4 copii. Au trăit cu socrii, iar când asupra nevestei se abăteau fulgere și tunete din partea socrilor, ea își aducea aminte de cuvintele mamei ,,Apoi, tu taci, dragu mamii, taci!... ’’ și așa făcea, căci aveau o altă orânduire a vieții cu câteva decenii în urmă, dar nici soțul nu o lăsa la nevoie ,,Ei și ce aveți voi mamă și tată, nu vedeți că am o casă de copii cu Maria! ’’ Ei s-au susținut întotdeauna. Așa le-au depășit pe toate, căci multe le-a mai scos viața în cale, încercări de tot felul.
Viața lor a fost o jertfă continuă, o ardere a trupului și a sufletului pentru binele celor din jur; nu s-au ferit de muncă, au vărsat șiroaie de sudoare pe ogoarele satului, au tras brâie la casa bătrânească, au dat cu var pereții casei, au scos pâine albă din cuptor...și s-au iubit, cum rar am văzut la altcineva ... și ne-au dus pe toți la Biserica ... și ne-au învățat să rostim Tatăl Nostru.
Ne-au arătat ce înseamnă a se iubi unul pe altul în familie. O să vă destăinui câteva dintre cele mai frumoase declarații de iubire pe care le-am prins de la ei:
Pe timp de iarnă, bunelul îi presoară cu cenușă jumătate din drumul spre biserică, numai să nu se lunece cumva Maria;
Nu demult, având câte 70 de ani, l-am surprins pe bunel cum îi aducea bunicăi ceaiul, rugând-o să mai stea sub plapumă până aprinde el focul, căci ea e cam friguroasă de felul ei;
Și astăzi el o mai strigă: ,,Babă, vină să te mai curpind! :)) ’’
Buna noastră l-a sprijinit în toate: dacă repara el tractorul, ea îi era alături. Plăcințelele după placul bunelului nu se lăsau prea des așteptate, hulubași pe vatră s-au copt atât de des.
Nu demult și-au înmormântat fiica. Am crezut că îi voi găsi aproape distruși... Când le-am deschis poarta, i-am găsit în straie cernite, cu sufletele triste... dar erau amândoi și asta i-a ținut tari. Bunelul îmi spuse: ,,Mi-a fript inima, sărmana! ’’ ... am tăcut împreună.
Au înfruntat vitregiile sorții fără a cârti împotriva lui Dumnezeu: și-au pierdut primul băiat la doar patru ani, au tremurat pentru copiii aflați în Bender în ’92, le-a fost sortit să trăiască înmormântarea ginerelui pe care l-au iubit părintește, îngrijindu-se mai departe ei de nepoți, au pierdut acum și fiica... ,,Lasă, că și alții au scârbă, așa o dat Domnul... ’’, oftează bunica mea, continuându-și grijile și rugăciunile.
Nu au obținut nimic cu ușurință, dar s-au ținut mână de mână, se mai iubesc și acum. De se întâmplă să-i mai despărțim pe 2-3 zile, căci ne sunt de folos și îi luăm și pe la casele noastre, să vedeți cum așteaptă ziua când se vor revedea, cum își sună unul altuia, cum se întreabă ,,Ce mai face Timoșa acolo?/ Dar cum o mai duce baba mea? ’’
E uimitor să-i privim și să învățăm din povestea lor vie de nădejde, credință și iubire.
Ecaterina Cebanu pentru PP Altarul Credinţei
