Copacii aflați în locuri neînsorite și ferite de vânturi poate că par falnici; sunt însă neputincioși și sensibili, nefiind în stare să reziste înfuriatelor furtuni. Dimpotrivă, copacii care sunt plantați în vârfuri de munte, cu toate că trăiesc în mijlocul vremurilor rele, a vijeliilor și zăpezilor, devin mai tari decât fierul. Așa și cu trupurile care încearcă diferite plăceri, care se desfată cu toate felurile de mâncare, care se îmbracă în haine fine, care sunt îngrijite încontinuu și sunt îmbăiate și parfumate, ele devin fragede, nepotrivite pentru nevoințe duhovnicești înalte.
La fel se întâmplă și cu sufletele care trăiesc în comoditate, care nu încearcă necazuri și suferințe, care se mulțumesc cu desfătările pământești, care urmează calea fericirii lumești. Sufletele acestea devin bolnăvicioase, fragile, moi ca ceara. Dimpotrivă, sufletele care suferă și se chinuie pentru Dumnezeu și pentru împărăția Lui veșnică devin tari ca oțelul. Prin pătimirea continuă dobândesc rezistență și vitejie, răbdare și nădejde. Așa cum cei care urcă pentru prima dată pe corabie sunt cuprinși de frică, tulburare și amețeală, iar cei care au călătorit de multe ori și au înfruntat furtuni și primejdii sunt liniștiți și curajoși, la fel și sufletele care n-au fost atinse de încercări tremură și se tem în fața oricărei suferințe, iar cele care au cunoscut multe ispite și s-au obișnuit cu pătimirea și cu durerea înfruntă cu multă ușurință și vitejie toate nenorocirile care cad asupra lor.
(Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 29)
