În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, Moscova

661

În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, 20 februarie 2022, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, Moscova (Храм Троицы Живоначальной в Конькове), Reprezentanța Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Programul liturgic a început sâmbătă seara, 19 februarie, când ÎPS Mitropolit Vladimir, paroh al comunității  „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” a înălțat rugăciuni la Slujba Privegherii.

A doua zi, la Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a liturghisit împreună cu PS Pantelimon, Episcop de Vereisk, Vicar al Sanctității Sale Patriarhului Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, în prezența soborului de slujitori din această parohie și a enoriașilor.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, condus de doamna reghent Larisa Artiușenko.

La Sfânta Liturghie s-a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca (cap. 15, vs. 11-32) ce ne aduce în atenţie pilda Fiului Risipitor care „îşi vine în sine” şi se reîntoarce din drumul robiei spre adevărata libertate, părăsind păcatul prin pocăinţă.

Evanghelia de astăzi ne pregăteşte pentru Sfântul şi Marele Post, ne cheamă să ne gândim la ceea ce am risipit în viaţa noastră în păcat, înstrăinare de Dumnezeu, în patimi egoiste, având posibilitatea să fi adunat în sufletul nostru, în schimbul acestora, prin rugăciune şi fapte bune, lumină şi bogăţii ale sufletului pe care nimeni nu le va lua de la noi.

Către finalul Liturghiei, Mitropolitul Vladimir a adresat celor prezenți un cuvânt arhipăstoresc și a mulțumit Preasfințitului Pantelimon de Vereisk pentru împreună slujire. La rândul său, Episcopul Pantelimon a mulțumit Mitropolitului Vladimir, exprimându-și speranța că biserica cu hramul „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo păstorită de Mitropolitul Moldovei și de acum încolo va fi un centru spiritual al dragostei creștine și milosteniei.

Duminica viitoare Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, sau a lăsatului sec de carne.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md

cu referire la trinitykonkovo.ru


Articole postate de același autor
1083

Sfântul Cuvios Sava cinstit la Catedrala episcopală din Soroca. Episcopul Ioan a oficiat Sfânta Liturghie

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava părintele nostru, cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. (Tropar Glasul 8) Vineri, 18 decembrie 2020, în ziua prăznuirii Sfântului Cuviosului Părinte […]