Duminica Triumfului Ortodoxiei celebrată la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

1178

În Duminica Triumfului Ortodoxiei, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul-cetate Soroca a fost oficiată Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan și soborul de slujitori ai Catedralei.

Astăzi, drept-credincioasa comunitate a celebrat, conform tradiției, ziua Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor și credințelor eronate.

Cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787. Sinodul ţinut la Constantinopol în 843 a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă.

După citirea Pericopei Evanghelice, Preasfințitul Episcop Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură despre rolul icoanelor în viaţa credincioşilor şi a explicat că prin intermediul acestora „credinciosul simte mereu prezența lui Dumnezeu și a sfinților, tinzând să devină și el icoană și model de credință și faptă creștinească”.

Creștinilor le-a fost explicată însemnătatea Ortodoxiei în viața fiecărui om, dar și etapele pe care le-a parcurs Biserica Ortodoxă în decursul istoriei, rămînînd în continuare instituția teandrică puternică și nerăvășită.

De asemenea, credincioșii au fost îndemnați să fie, aidoma predecesorilor, adevărați misionari ai credinței apostolice, cultivînd în sufletele copiilor și ale tinerilor iubirea față de Dumnezeu și de aproapele. Or, anume aceste valori ne vor ajuta să rezistăm tuturor intemperiilor veacului, care adumbresc tot mai frecvent viața noastră.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa le-a urat tuturor să petreacă în continuare un post binecuvântat și să aibă parte de multe împliniri duhovnicești.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
443

Procesiunea tinerilor și concertul dedicat Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Duminică, 4 septembrie, 2022, cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a fost organizată Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni. După ce tinerii s-au prezentat la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, unde au fost înregistrați, ascultând Sfânta Liturghie. După încheierea Sfintei Liturghii, mulțimea tinerilor prezenți, în număr […]