Actualitate

Gala Tineretului Ortodox 2021

1776

Luni, 15 februarie, de Ziua Tânărului Ortodox, la Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Galei Tineretului Ortodox.

Evenimentul a început cu Sf. Liturghie oficiată de către Mitropolitul Vladimir, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

A urmat un Te Deum de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra tuturor tinerilor, cerându-se luminare și înțelepțire, precum și râvnă pentru cele sfinte ale celor în creștere și devenire.

Mitropolitul a rostit un cuvânt de învățătură pentru adunarea drept-măritoare, menționând frumusețea tinereții și provocările prin care trec tinerii de astăzi.

Pentru slujitorii, instituțiile și tinerii implicați în diverse proiecte de zidire sufletească au fost pregătite diplome de excelență. Astfel, au fost înmânate diplome și seturi de carte duhovnicească pentru 60 de instituții și persoane la diverse categorii: profesorul de religie și performanțe la această disciplină, promovarea valorilor creștine, misionarul, studentul, liceanul și voluntarul anului.

La final, prot. Octavian Moșin, președintele Setorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare, rugăciune, apreciere și încurajare pentru toți care se trudesc spre formarea lăuntrică a generației în creștere.

Teatrul poetic ”Comoara” din s. Sălcuța, Căușeni, condus de către prot. Nicolae Jelihovschi, a venit cu un spectacol legat de perioada prigoanei comuniste.

Totodată, a fost inaugurată sala-muzeu de pe lângă biserica universitară și redeschisă Biblioteca de carte religioasă.


Articole postate de același autor
2111

Viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Sfântul și marele mucenic Dimitrie s-a nă­s­cut în cetatea Tesalonic, în a doua jumătate a secolului al III-lea, din părinți de neam bun și dreptcredincioși. Tatăl lui era conducătorul cetății Tesalonicului, crezând în taină în Dom­nul nostru Iisus Hristos și slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană […]