Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos

3089

Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce, facem oare şi o mărturisire de credinţă?

Fără îndoială. Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit pe Cruce, şi credinţa într-un Dumnezeu în trei ipostasuri. Într-adevar, când facem semnul Sfântei Cruci, rostind numele celor trei ipostase: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, mărturisim un singur Dumnezeu în trei feţe dumnezeieşti; iar semnul Crucii ne aduce aminte că Fiul lui Dumnezeu, făcut om, ne-a mântuit răstignindu-Se pe Cruce. Aşadar, semnul Sfântei Cruci este oarecum o învăţătură pe scurt a credinţei creştine. Biserica cinsteşte cu multă evlavie Sfânta Cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia din Păresimi şi 1 august) sunt închinate cinstirii Sfintei Cruci.

Crucea, făurită din lemn sau din metal, frumos lucrată şi împodobită, nu lipseşte de pe nicio sfântă masă, din nicio biserică în care se slujeşte Sfânta Liturghie. De asemenea nu lipseşte niciodată de pe creştetul turlelor bisericilor şi al clopotniţelor; iar în cimitirele noastre, cei răposaţi aşteaptă învierea morţilor sub ocrotirea Sfântei Cruci. Vasele şi odăjdiile sfinţite ale bisericilor sunt împodobite cu cruci; multe biserici sunt zidite în chipul crucii, iar cărţile bisericeşti sunt pline de tot felul de cântări în cinstea Sfintei Cruci. În multe locuri Crucea este aşezată la fântânile cu apă de băut şi la răspântiile drumurilor. În sfârşit, şi fapt foarte însemnat: a doua venire a Mântuitorului, când va veni să judece viii şi morţii, va fi prevestită prin arătarea semnului Fiului Omului pe cer (Matei 24, 30), adică a Crucii.

 

(Învățătură de Credință Creștină Ortodoxă, Editura Apologeticum, p. 123)


Articole postate de același autor
4481

Patru Icoane de mare mare preț pentru Biserica Ortodoxă vor fi aduse din Sfântul Munte Athos pentru Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea

Patru Icoane de mare mare preț pentru Biserica Ortodoxă vor fi aduse din Sfântul Munte Athos pentru Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea. Este vorba de: Icoana Maicii Domnului „Axion Estin” (Cuvine-se cu adevarat) de la Mănăstirea Protaton, Icoana Maicii Domnului „Portărița” de la Mănăstirea Iviron, Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) de la Mănăstirea […]