Cel care se crede pe sine că este drept, pentru că nu este desfrânat, n-a omorât şi n-a furat, nici n-a înşelat pe nimeni, acesta se rătăceşte grozav. Nu numai acestea sunt păcate, ci încă multe altele, care ne împiedică de la mântuirea sufletului. Toate gândurile ascunse de mândrie, de necredinţă, de îndoială, de invidie, de gelozie, de curiozitate, de ipocrizie, de poftire, toate acestea sunt păcate, şi cine nu le are?! Cine a scăpat definitiv de ele? Să luptăm, deci, permanent împotriva acestor gânduri care ne vin de la cel rău. Egoismul, în general, iubirea de sine, acesta este marele păcat ascuns al sufletelor noastre. Amorul propriu, interesul propriu omoară viaţa sufletului nostru. Cine este acela care se jertfeşte pentru altul, care munceşte pentru altul, care dăruieşte tot ce are altuia? (...)
Nu este destul să lupţi doar împotriva păcatelor mari, a celor grave, ci e nevoie să te lupți chiar şi împotriva celor mai mici gânduri necurate. Un singur gând greşit va roade ca un vierme mintea omului şi sufletul se va strica pe nesimţite. Cel care se plânge de slăbiciune, susţinând că puterea satanei este mai mare şi-l stăpâneşte pe om definitiv, acela Îl face pe Dumnezeu nedrept.
Sfântul Macarie Egipteanul, Pocăința sau întoarcerea la Dumnezeu, Editura Bizantina, București, 2010
