Tămăduiește-mă Doamne, și tămăduit voi fi cu adevărat

474

Vai mie, ce osândă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii.

Vai, ce încercare mă așteaptă! Cu adevărat, port chipul cucerniciei, însă nu și puterea ei. Cu ce obraz mă voi apropia de Domnul Dumnezeu, Care știe tainele inimii mele, fiind vinovat de atare netrebnicie? Stând la rugăciune, mă tem că se va pogorî foc din cer și mă va mistui cum i-a mistuit foc de la Domnul pe cei ce oarecând au ars în pustie tămâie străină.

La ce mă pot aștepta când mă apasă o asemenea sarcină de păcate? Arsă îmi este inima, întunecată îmi este mintea și mi s-a schimbat cugetarea evlavioasă: pururi mă întorc la vărsătura mea, ca un câine.

Nu am îndrăznire înaintea Celui care cearcă inimile și rărunchii; nu am gânduri curate; nu am lacrimi în vremea rugăciunii, cu toate că suspin, și plec fața mea acoperită de rușine, și mă bat cu pumnii în piept – această locuință a patimilor, această făurărie a gândurilor viclene.

Știi, Doamne, patimile mele cele ascunse în întuneric; cunoști rănile sufletului meu. Așadar tămăduiește-mă Doamne, și tămăduit voi fi cu adevărat. Dacă nu vei zidi Tu casa sufletului meu, în zadar mă voi osteni zidind-o de unul singur.

Ce-i drept, câteodată mă pregătesc și singur și țin piept patimilor care se războiesc împotriva mea, însă șiretenia șarpelui îmi slăbănogește puterile sufletești cu iubirea plăcerilor, și mă las bătut. Deși nimeni nu-mi leagă mâinile în chip văzut, patimile nevăzute mă mâna ca pe un rob.

Luminează, Doamne, ochii inimii mele, ca să cunosc toată viclenia și răutatea patimilor. Harul Tău să mă adumbrească, încât să pot ține piept, încingând coapsele mele cu bărbăție.

Tu, Doamne, ai făcut oarecând lesne de străbătut norodului Tău marea nestrăbătută. Tu ai dat apă din piatră seacă norodului Tău însetat. Tu singur, cu harul Tău, l-ai mântuit pe cel căzut între tâlhari. Milostivește-Te și de mine, că și eu am căzut în mâinile tâlharilor și sunt legat ca un rob de cugetarea cea rea.

Nimeni n-are putere să vindece împătimirile sufletului meu, afară de Tine, Doamne, Acela ce știi adâncurile inimii mele. Îndură-te, dar, pentru milostivirile Tale, și mântuiește-mă!

Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, , Editura Sophia, București, p. 66-67


Articole Asemănătoare
471

După ploaie

Sunt nopți în care cerul vine atât de aproape de pământ, încât, lipindu-mi urechea de el, o pot auzi pe mama vorbind. Mă întreabă tot timpul câte ceva, ceea ce mă face să cred că oamenii ajunși pe lumea cealaltă sunt aproape la fel ca-n timpul vieții. Mai puțin faptul că nu-i mai poți atinge […]

Articole postate de același autor
872

Două pilde care ne arată unde îl duce pe om invidia

Există următoarea parabolă. Un ţăran avea douăsprezece gâşte grase, iar vecinul lui – una singură, murdară şi slăbănoagă. „Doamne”, s-a indignat vecinul, „unde este dreptatea? Cum de îngădui aşa ceva?” – şi a auzit glas de Sus: „De acum vei avea douăsprezece gâşte.” „Nu”, a întors vorba omul, „mai bine fă să aibă şi vecinul […]



Urmăriți-ne pe Facebook!