Sistemul de educație “copilul e șeful” s-a dovedit un eșec!

2260

Lipsa autorităţii părinţilor moderni în raport cu cu propriii copii este o problemă de care a început să se ţină cont în ziua de azi, inclusiv în cadrul proceselor de acordare a custodiei copiilor din Marea Britanie.

Cel mai recent caz s-a petrecut săptămâna trecută, când o mamă a pierdut custodia celor doi băieţi, în vârstă de 11, respectiv 14 ani, în favoarea tatălui, pe motiv că s-a dovedit mai degrabă prietena copiilor şi nu un părinte responsabil, urmare a „unui stil de parenting mult prea permisiv“, după cum a punctat judecătorul.

Acesta şi-a motivat decizia arătând că mama îşi lăsa băieţii să stea prea mult în compania jocurilor pe calculator şi că le permitea să lipsească de la şcoală, atitudine nocivă pentru orice copil aflat la vârsta la care are nevoie de o anumită disciplină. Judecătorii englezi au început să fie mult mai atenţi la modul în care se achită mamele de îndatoririle părinteşti, fără să mai plece de la premisa că unui copil îi va fi automat mai bine alături de mamă, indiferent de comportamentul acesteia în raport cu copilul.

„Mi-aş dori să fiu prietenul copilului meu“, la acest lucru speră cei mai mulţi părinţi, mai ales în societatea modernă, în speranţa că astfel vor reuşi să-i ferească de pericolele vieţii, dar şi că le vor oferi o educaţie mai bună. Problema acestei relaţii amicale dintre părinte şi copil a fost ridicată şi de jurnalista Judith Wood, într-un articol publicat ziele trecute în „The Telegraph“, intitulat „Părinţii permisivi din Suedia au dat naştere unei generaţii de monştri?“, în care se arată îngrijorată de eficienţa reală a sistemului mult prea relaxat de educaţie a copiilor şi avansând, în acelaşi timp, revenirea la modelul tradiţional de educaţie, de care ne îndepărtăm tot mai mult, urmare a stilului de viaţă haotic pe care îl avem, dincolo de alte motive. Viaţa e prea dură pentru foştii „copii-şefi“

Stilul permisiv de a fi părinte creează o generaţie de tineri adulţi fără empatie socială, care, după o copilărie de răsfăţ, sfârşesc prin a fi dezamăgiţi în viaţă, susţine la rândul său şi psihiatrul suedez David Eberhard, tatăl a şase copii.

Potrivit acestuia:  A-i spune «nu» unui copil nu este acelaşi lucru cu a bate un copil. Părinţii ar trebui să se comporte ca părinţi, şi nu ca cei mai buni prieteni. Ar trebui să îşi pregătească copiii pentru viaţa adultă învaţându-i cum să se comporte, nu tratându-i ca pe prinţi şi prinţese. „Aşa-zişii experţi cred că părinţii trebuie să negocieze mai degrabă decât să pedepsească. Au înţeles greşit conceptul de a fi părinte. Copiii nu sunt atât de fragili precum cred ei, susţine David Eberhard“, autor al cărţii "How Children Took Power".

Psihiatrul spune că acest stil de a-ţi lăsa copilul să fie şeful a eşuat; ca dovezi, el arată catre prăbuşirea disciplinei şcolare şi a calităţii actului educaţional, dar şi spre creşterea îngrijorătoare a tentativelor de sinucidere în rândul adolescenţilor. Problemele acestora continuă în ceea ce Eberhard numeşte o viaţă adultă neîmplinită: „aşteptările lor (ale foştilor «copii-şefi» - n.red) sunt prea mari şi viaţa e prea dură pentru ei. O vedem în  cazurile de anxietate şi de automutilare, care au crescut în mod dramatic“.

După cum observă şi psihologul Ionuţ Ghiugan:

Pentru a forma un viitor adult independent şi autonom emoţional, părintele trebuie să fie disponibil faţă de nevoile copilului, să le satisfacă cu promptitudine, dar în acelaşi timp trebuie să ştie să stabilească limite şi norme sociale generale şi de conduită.

„Toţi copiii se comportă problematic la un moment dat sau fac lucruri care pot fi periculoase sau nu sunt pe placul părinţilor, atrage atenţia Ghiugan. „Părinţii, plecând de la propria istorie educaţională şi formativă, vor gestiona în mod diferit comportamentele “problematice” ale copiilor şi vor adopta reacţii diferite în funcţie de stilul parental existent.

Astfel, în relaţia părinte-copil, putem întâlni un stil disciplinar autoritar (părintele îşi impune prin forţa sistemul de valori şi credinţe, manifestând furie şi iritabilitate), un stil bazat pe cicăleala şi reproşuri (părintele face apel la cicăleală şi dojeneli sau se bazează pe indicaţii date în forma verbală, în maniera restrictivă) sau un stil disciplinar permisiv (părintele ţine cont de nevoile emoţionale ale copilului, dar impune şi un set de norme şi reguli clare)“, explică psihologul. În opinia psihoterapeutului, pedeapsa sau reproşul nu sunt şi nu vor fi metode disciplinare constructive în educaţia şi formarea copilului, dar nici lipsa de implicare şi responsabilizare a copilui sau insuficienta condiţionare în raport cu norme şi reguli. Copilul nu trebuie tratat fără respect şi consideraţie, dar nici privit în relaţie ca un adult deja format, cu un sistem de valori bine definit, punctează acesta.

Banii şi cariera îi strică pe părinţi 

Pe de altă parte, un studiu recent al Universităţii British Columbia din Canada avansează teoria conform căreia cu cât părinţii sunt mai preocupaţi de câştigurile financiare şi de carieră, cu atât mai mult eşuează în rolul de părinte şi îşi scapă copii din mână. Mai exact, părinţii care se luptă să câştige cât mai bine pentru a le asigura copiilor tot ceea ce este mai bun ajung să perceapă îndatoririle părinteşti ca pe o corvoadă şi să-şi neglijeze copiii, din ce în ce mai mult, oferindu-le substitute materiale (jucării, diverse gadgeturi, haine scumpe) în locul atenţiei de care au nevoie. Studiul mai arată că mamele preocupate de carieră, câştiguri financiare şi statut social sunt mai predispuse decât taţii să piardă din vedere importanţa educaţiei copiilor proprii.

Oana Baltoc

sursa http://www.lapsiholog.com/


Articole Asemănătoare
3130

Duhul Sfânt nu vine într-un pântece ghiftuit

Într-o zi mi-a venit gândul să cumpăr nişte peşte proaspăt. N-aveam la mine banii mei, ci numai pe cei ai mănăstirii. Aş fi putut să cumpăr, dar nu voiam să încalc regula vieţii mele. Însă gândul mă urmărea într-atât, încât chiar şi în biserică, la liturghie, nu-mi ieşea din minte. Am înţeles atunci că aceasta […]

Articole postate de același autor
712

Hristos a înviat!

Era intr-un penitenciar al securitatii din Moscova o detinuta, cu numele Arsenief. Aceasta povesti o intamplare din acest loc al terorii: Intr-o seara, o tovarasa de celula imi sopti la ureche: – Stii ce zi este maine? Maine este Pastele! Era Pastele asa de aproape? Pastele reprezinta bucurie pentru intreaga omenire. Doar noi eram excluse […]



Urmăriți-ne pe Facebook!