Să luăm aminte că orice cuvânt al nostru este o lucrare, care niciodată nu este pur umană

9231

Apoi, cât de trist şi dureros este când lucrarea noastră e parazitată de duhuri rele. Orice chemare, orice invocare a celui rău sau orice gând rău, primit şi mestecat în mintea şi inima noastră, face ca lucrul nostru să fie o lucrare umano-demonică. Este o împreună-lucrare cu diavolul.

Dacă în timp ce tai ceapă îl dau relelor pe bărbatul meu, care „iar n-a venit, precis a băut banii la cârciumă şi astăzi, şi e zi de salariu, cum era să vină?”, această lucrare de tăiere a cepei este o lucrare de îndrăcire a mea şi a obiectelor pe care le ating. De aceea, bărbatul meu, când va mânca  din  ciorba  aceea,  o  să  aibă  o  stare  de  agitaţie  şi  de  „nu  ştiu  ce  l-o  fi apucat!”.

Şi, cred că v-am mai spus, că eu spun la toată lumea, de ce e mai bună mâncarea la mânăstire decât acasă? Pentru că la mânăstire, oricât ar fi de rea o maică sau un  călugăr  care  face  mâncare,  ei  tot  vor  zice  „Doamne,  Iisuse  Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)!”. Şi aceste cuvinte şi Cel chemat prin ele, intră în viaţa mea, în ceapa mea, în ciorba mea, în cartoful pe care îl curăţ, şi mă sfinţeşte şi le sfinţeşte. Şi cel care mănâncă, mănâncă lucru sfinţit şi se uneşte cu Dumnezeu venit acolo în ciorba noastră, în ceapa noastră, iar alţii se unesc cu diavolul. Multe femei întreţin, cultivă răutatea bărbatului,  prin  această  otravă  pe  care  o  pun  în  mâncarea  pe  care  o  gătesc  cu repulsie, fără nici un fel de iubire sau rugăciune.

Să luăm aminte că orice cuvânt al nostru este o lucrare, care niciodată nu este pur umană. Sufletul omului a fost făcut de Dumnezeu ca o cupă, ca un potir care este duhul omului sau inima lui. În acest potir se sălăşluia „suflarea” Lui dătătoare de viaţă. Duhul  omului  este  o  putere  a  sufletului  care  este  ca  un  potir  sau  ca  o  antenă parabolică,  dacă  vreţi,  în  termeni  mai  moderni,  deschisă  să  primească  undele acestea,  energia  necreată  a  lui  Dumnezeu,  cu  care  apoi  îşi  potenţează  celelalte puteri  şi  lucrări.  Dacă  respiri  împreună  cu  Dumnezeu,  este  o  respiraţie  umano-divină. Dacă respiri fără Dumnezeu, locul Lui nu rămâne gol, ci va fi umplut, fie de energii demonice, fie de energii animalice. Atunci lucrarea şi viaţa omului vor fi umano-demonice sau dobitoceşti. Aşadar, dacă alege să nu se înduhovnicească, omul alege, de fapt, să se îndrăcească sau să se îndobitocească.

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 15-16

 


Articole Asemănătoare
5018

Părintele Teofil Părăian: „Eu am avut ca ideal să înmulţesc binele şi bucuria!“

Părintele Teofil Părăian s-a născut la data de 3 martie 1929, în localitatea Topârcea, la aproape 25 de kilometri de Sibiu, din părinţii Ioan şi Elisabeta, agricultori credincioşi, fiind primul din patru fraţi şi purtând numele de Ioan. Din copilăria sa a păstrat amintiri şi nostalgii, mărturisind faptul că a intrat în viaţa conştientă fără […]

Articole postate de același autor
1292

Preţuim aproapele doar când pleacă

Astă noapte a plecat la Domnul bunelul de pe mamă, Vasile. Împlinise 85 de ani. Toată viaţa a muncit în calitate de fierar. Om voinic, aşa era numit de toată lumea. Mereu mă întreba: „Când vii dragul tătucăi să îmi dai o mână de ajutor?”. De fiecare dată îi promiteam că la vară, la toamnă… […]



Urmăriți-ne pe Facebook!