Privesc la mama

3727

Privesc la mama. E bătrână
şi tânără nu sunt nici eu.
Tot ce făcea uşor odată,
acum îi pare atât de greu.

Văd ochii dragi plini de iubire,
privind la mine obosiţi.
Simt paşii ei – odată sprinteni,
Cum calcă greu şi osteniţi.

Încerc ades să-i prind eu braţul
şi-n mersul ei s-o sprijinesc,
Căci ştiu: sosi-va ora-n care,
pe drum neîntors o s-o-nsoţesc!

Neputincioasă-ntreabă adesea
despre nimic, despre ceva.
Răspunde-i fără şovăire,
Dă-i tot ce vrea şi n-o certa!

Şi dacă, totuşi, nu-nţelege,
repetă iar… Nu te-ntrista!
Gândeşte-te ce-aproape-i vremea
când nu te va mai întreba!

Maria Demetriad – „Privesc la mama”


Articole postate de același autor
410

Primăvara

Pe aripi de păsări, venind, primăvara Cuprinde în brațe pământul și zarea, Sărută țărâna cu dorul fierbinte, Și-aprinde-n semințe iubiri cu suflarea…   A iernii pecete topește și-o scoate, Cu verde năframă îmbracă ogoare… Cu zâmbet de înger se-alintă pe fețe, Când trilul de păsări înalță cântare…   La sânu-i cel rodnic se-nghesuie pomii, Grăbindu-i […]