Eu cred că fiecare om se poate vindeca de patima lui, dacă va înţelege că atâta vreme cât mai trăim în această viaţă, este vreme de luptă. Să nu ne uităm la păcat ca la ceva în sine, ci ca la nimic. Să ştii că nu este un păcat mai spurcat ca altul – toate sunt spurcate. Diavolul desenează păcatele trupeşti ca fiind cele mai ruşinoase, dar nu e aşa. Câţi suferă de iubire de avere şi de stăpânire şi nu deznădăjduiesc? Dar acesta este un păcat foarte urât. Nu suferă pentru ele pentru că nu şi le văd ca fiind păcate.
Eu cred că omul, dacă va avea nădejde, dobândeşte iertare în timpul cât zice Psalmul 50 de la un capăt la altul. Sunt o mulţime de psalmi pe care David îi începe ca păcătos, dar îi termină ca sfânt. Aşa să ne rugăm şi noi, că aceşti psalmi s-au lăsat şi nouă, ca mărturie pentru iubirea lui Dumnezeu.
Din Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 147-148
