Modelul psihologic „Iubește-te întâi pe tine!” te duce la pastile

196

Am devenit oameni extrem de individualiști, crezând că felul acesta psihologic de a fi (iubește-te întâi pe tine!/ descoperă-te!/ conectează-te la tine!) ne aduce o stare de bine, de pace și de fericire, însă aceasta este o înșelare. Am întâlnit foarte mulți oameni care au trecut prin episoade depresive grave sau mai puțin grave, chiar oameni spovediți și împărtășiți și care după o perioadă de viețuire după modelul psihologic „iubește-te întâi pe tine!”, au ajuns de unde au plecat…

Așadar, eu nu cred că aceasta este calea! Eu cred într-un singur model de viețuire, într-o singură Cale, aceea a ortodoxiei, după modelul lui Hristos, urmând Tradiția Bisericii, Tradiție ce nu are 50-100 de ani, ci peste 2000.

Cred însă într-un creștinism asumat, în care dezideratul vieții noastre este să-L cunoaștem pe Dumnezeu cel Viu, față către Față, însă vedeți Dvs, mulți dintre noi pierdem esențialul și ne afundăm în formal. Cumva, după o perioadă de entuziasm duhovnicesc, după o perioadă în care parcă nimic nu poate sta în cale dorinței de a ne apropia de Biserică, începem să ne răcim sufletește, să ne mulțumim cu venitul la biserică ca și cum am merge în parc, începem să transformăm Liturghia în act de socializare în curtea bisericii, nu de întâlnire cu Dumnezeu. Formalismul acesta de care ne lăsăm cuprinși, nu doar că nu va mai mișca nimic în sufletul nostru, ci încet, încet ne va face să pierdem din vedere Ținta, scopul și sensul vieții noastre.

MILA este nobilul sentiment care încălzește inima omului, care o scoate din amorțire și formalism. Mila este “jertfa” pe care Hristos ne cere să o dăm celuilalt! „Milă voiesc, iar nu jertfă!”. Mila este ceea ce Domnul așteaptă de la noi, este primul pas pe care îl putem face pentru a “ecologiza” sufletul nostru. Și în pădure de am trăi, ca sălbaticii, între noi s-ar ivi aceste sentimente naturale, pe care Dumnezeu le-a pus în inima noastră.

Marea străduință pe care ar trebui să o avem este permanenta întoarcere la minimul de umanitate din noi. Din păcate, omul a pierdut această civilizare și asta pornește din lăuntrul său, pentru că nu se poate dedica rugăciunii, nu se poate dedica unor angajamente spirituale serioase.

Europenii nu mai sunt persoane religioase, însă au ridicat civismul la rang de religie. Pentru ei, grija față de celălat este religie și pe ei Dumnezeu s-ar putea să-i mântuiască. Noi însă, creștinii formali, s-ar putea să auzim, când vom ajunge înaintea Domnului: “flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.”

Cred că ar trebui să începem să gândim viața din punct de vedere civic, să ne întrebăm: “Ce pot face pentru altul?”. “Ce pot face pentru mine?” te duce doar spre pastile care să-ți mai amorțească tristețea. Cel mai bun mod de “a ieși din tine” este comunitatea. Și când spun comunitatea nu mă refer la cartier, pentru că, după modelul românesc, comunitatea din cartier este ceva extrem de străin. De asta scara blocului miroase a urină, manelele se ascultă la volum maxim, locul de parcare se însușește spărgând parbrizul mașinii vecinului. În parohie lucrurile se schimbă, relațiile devin spirituale, oamenii se străduiesc, îndrumați de duhovnic, să fie în comuniune. Cred că parohia este salvarea unui cartier, a unui oraș, a unei țări.

Degeaba însă ne vom strădui să venim la Biserică, dacă nu ne angajăm spiritual, cu adevărat, dacă nu facem o pasiune din căutarea lui Dumnezeu și vederea Lui și nu ne dedicăm acesteia întru totul, așa cum, de exemplu, pictorul se dedică pensulelor și culorilor sale, iar poetul, cuvintelor. Doar astfel, între Dumnezeu și om se va naște o simfonie minunată…”Dai voință, iei Putere!”

Pr. Visarion Alexa


Articole postate de același autor
1856

Povestea brutarului şi a lăptarului

  Într-una din zile, un negustor de produse lactate primeşte o citaţie pentru a se prezenta la judecătorie, fiindu-i intentat un proces de către brutarul său. Omul, foarte îngrijorat, se tot întreba oare cu ce-o fi invinuit… Brutarul însă ştia cu ce, şi încă cum! Acesta din urmă îl bănuia pe lăptar că îl înşeală […]



Urmăriți-ne pe Facebook!