Liturghie Arhierească de Ziua Sfîntului Duh, la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

468

Luni, 5 iunie 2017. Conform tradiției, în ziua următoare marilor praznice, sărbătorim persoanele care au slujit ca instrumente ale evenimentului prăznuit sau care au avut un oarecare rol în săvărșirea lui. Astfel, a doua zi după Duminica Pogorarii Sfîntului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfîntul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: “Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfîntul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”.

Întu această zi importantă pentru întreaga Ortodoxie, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni.

În dimineaţa zilei Chiriarhul a fost întîmpinat călduros de soborul de preoți și diaconi slujitori împreună cu creștinii Catedralei.

La finele Sfintei Liturghii, Ierarhul a vorbit creștinilor veniţi la rugăciune despre importanța acestui mare praznic: ,,Învățătura despre Sfînta Treime are o însemnătate deosebită pentru viața duhovnicească a credincioșilor. Căci așa cum persoanele Sfintei Treimi există una în alta, într-o unitate perihoretică ființiala, tot așa și creștinii formează o comuniune spirituală de credință, nădejde și iubire în Dumnezeu. Biserica este o unitate de ființă și o comuniune de viață după chipul Sfintei Treimi.”

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
135

Îngerii ne numără paşii spre Dumnezeu

Un bătrân şedea în pustie, departe de orice sursă de apă cam la 12 mile. Şi mergând să aducă apă, zi de zi, cu mare obo­seală, la un moment dat bătrânul s-a supărat: „Dar de ce e nevoie de această oboseală zilnică? Mai degrabă îmi mut adăpostul lângă apă, ca să nu mai chinui, să […]