– Mulţi sunt tulburaţi de publicaţiile antibisericeşti în mass-media şi în reţelele de socializare, scandalurile cu participarea unor slujitori ai bisericii. Cum să reacţionăm la toate acestea?
– Acei care au prins anii dictaturii ateiste – eu îi ţin minte bine – ştiu că şi atunci duşmanii Bisericii foloseau acelaşi calapod. Preoţii sunt, cică, oameni lacomi, fără morală, exploatează ignoranţa maselor de oameni întunecaţi… Aşa că nimic nou nu este pentru noi. Se schimbă vremurile, se schimbă drapelele, sub al căror însemne militează forţele antibisericeşti, dar nu se schimbă scopul lor. În toate timpurile – şi în antichitate, şi în vremurile prigoanelor ateiste, şi acum – lupta se dă pentru acelaşi lucru – pentru sufletele nemuritoare ale oamenilor. Conflictul adevărat se desfăşoară la nivel duhovnicesc, după cum spunea Feodor Mihailovici Dostoevski, „aici diavolul cu Dumnezeu se luptă, iar câmpul de luptă este inimile oamenilor”.
Acum mulţi oameni capătă credinţă, vin la Hristos, intră în bisericile lui Dumnezeu şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Şi cu cât mai mulţi oameni păşesc pe calea mântuirii, cu atât e mai mare strigătul puterilor antibisericeşti: „Nu! Nu! Nu mergeţi în biserici! Acolo toţi sunt nişte mincinoşi, escroci, hoţi!” Gândiţi-vă, cine este atât de speriat la gândul că omul va merge la biserică, că se va adresa lui Dumnezeu, cine nu poate suporta aceasta?..
Mulţi îmi spuneau că anume campania antibisericească le-a ajutat să devină oameni îmbisericiţi: doar dacă puterile influente nu doresc cu atâta ardoare, ca noi să intrăm în Biserică, înseamnă că în Ea este ceva foarte important. Dacă se depun atâtea eforturi, ca să ne împiedice să ne apropiem de Potirul cu Sfintele Taine, înseamnă că în acest Potir este ceva necesar pentru viaţă.
Acei care participă în atacuri asupra Bisericii, de obicei nu-şi dau seama că au devenit arma unor forţe periculoase, care îi folosesc în interesele lor. Dar ei ar trebui să cadă pe gânduri cu această ocazie.
Permiteţi-mi să vă amintesc încă odată unele lucruri evidente. Situaţia se schimbă atunci, când se schimbă oamenii, iar oamenii se schimbă atunci, când o doresc. Nu atunci când doresc să se schimbe alţii (către ceilalţi putem înainta pretenţii de tot felul – aceasta nu va aduce la nimic), dar când înţeleg, că propriile căi nu sunt corecte, valorile lor proprii necesită revizuire, morala lor personală trebuie corectată. Astfel de oameni se adresează către Dumnezeu cu pocăinţă şi credinţă şi vin la Biserică ca să obţină ajutor şi să-şi schimbe viaţa.
Din Interviul Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril publicat în ediţia specială a revistei „Foma” „Moscova Pascală”
„Foma”/Patriarchia.ru
