Duminica Sfântului Ioan Scărarul la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva”, Hîncu

1373

Duminică, 10 aprilie 2016, a IV-a din sfîntul şi Marele Post numită şi a Sfîntului Ioan Scărarul, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii.

În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de Stareţa acestui aşezămînt monastic, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu obştea monahală și slujitorii sfintei mănăstiri.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii, Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, şi alţi invitaţi.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitului PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: ,,Iubiţi credincioşi, Dacă vrem să ne mîntuim şi să fim miluiţi de Hristos, să avem credinţă tare, vie, curată, statornică. Altfel nu ne aude repede Dumnezeu. Sau ne răspunde ca omului din Evanghelia de azi: De poţi crede, toate sînt cu putinţă celui credincios! Să avem credinţă puternică şi toate le vom dobîndi.

Îndoiala în credinţă a adus lumea aici, la marginea prăpastiei. Îndoiala în credinţă a creat atîtea secte şi a adus dezbinarea în Biserică, în familie şi peste tot. Cum ne putem întări în credinţă ca să scăpăm de îndoială şi de cumplitele ei urmări? Numai prin rugăciune şi post, prin deasă spovedanie şi împărtăşire şi prin citirea cărţilor sfinte. Căci aşa a răspuns Mîntuitorul ucenicilor Săi care L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să-l scoatem? Pentru puţina voastră credinţă (Matei 17, 19-20). Acest neam de diavoli cu nimic nu poate fi scos, fără numai cu rugăciune şi cu post! (Marcu 9, 28-29).

Vedeţi ce ne răspunde Hristos? Vedeţi puterea rugăciunii ajutată de post? Vedeţi puterea postului ajutat de rugăciune? În zadar unii vorbesc de rău postul. În zadar alţii se roagă, dacă nu vor să postească. Uniţi rugăciunea cu postul, mergeţi regulat la Sfînta Liturghie, spovediţi-vă curat, mai ales acum în Sfîntul şi Marele Post. Împăcaţi-vă, ajutaţi-vă în greutăţile vieţii şi creşteţi-vă copiii în credinţă şi frică de Dumnezeu, ca să nu fie robiţi de diavolul prin păcatele tinereţii. Doar vedeţi cîţi părinţi suferă pentru copiii lor bolnavi, neascultători şi răi.”

După rugăciunea “Tatăl nostru...” creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni


Articole Asemănătoare
936

Slujba Privegherii la mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu

 Luni seară, 8 august 2016, cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe cel dintre doctorii fără de arginţi, Pantelimon Tămăduitorul de Boli, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu Preasfinţitul SERGHIE, Episcop de Izmail, din Ucraina, a oficiat Slujba Privegherii la mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu      Slujba Privegherii a avut loc la primul nivel al […]

    Articole postate de același autor
    934

    În Duminica a IX-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț

    În Duminica a IX-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. Alături de Prea Sfinţia Sa, la serviciul divin a participat un sobor de preoţi şi diaconi şi mulţime de credincioşi.  La încheierea slujbei, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un […]



    Urmăriți-ne pe Facebook!