Actualitate

De ce nu avem lacrimi de pocăință

3825

Creștinii nu au lacrimi de pocăință pentru că.. nu au pocăință! Dar de ce nu au pocăință? Pentru că nu au credință! Căci dacă ar avea credință ar începe să Îl cunoască pe Dumnezeu, L-ar iubi și le-ar părea rău pentru că Îl supără atât de mult. Din această părere de rău se nasc lacrimile. Însă creștinul de azi, absorbit de lume cu poftele ei, nu mai este al lui Hristos, chiar dacă Îi poartă numele.

Primind Botezul la vârsta la care el nu își poate dori nimic, creștinul se numește așa din pură inerție, nu dintr-o convingere interioară profundă. Nașii au mărturisit în locul său Crezul la Botez. Ar fi trebuit ca el, crescând, să mărturisească EL ÎNSUȘI ce au afirmat alții în locul lui la Botez: "Mă lepăd de satana, de toată trufia lui și de toată slujirea lui și de toți slujitorii lui. Mă unesc cu Hristos și cred în El ca într-un Împărat și Dumnezeu. Mă închin Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei deoființă și nedespărțite". Ei da, dragii mei, așa au rostit nașii ÎN LOCUL NOSTRU la Botez, dar acum ar fi trebuit să rostim noi înșine aceste cuvinte nu cu gura, ci cu inima. În schimb noi ne-am pierdut în banalitatea lumii păcătoase, fiind înghițiți cu totul de ea, și am uitat rostul nostru de creștini pe pământ. De unde mai vrem acum lacrimi de pocăință?..

Haideți, la treabă cu toții, trebuie să ne dobândim credința de creștini!

Domnul să ne lumineze!

Preotul Sorin Croitoru 


Articole Asemănătoare
119

Sfânta Maria Egipteanca şi modelul ei de pocăinţă şi de împărtăşire

Întrucât sunt voci care citează drept model al pocăinţei şi al împărtăşirii credincioşilor pe Maria Egipteanca, credem că se impune o scurtă lămurire teologică. Dacă tâlharul de pe cruce cel pocăit reprezintă un model de recuperare sufletească totală, care arătă nemăsurata milă a lui Dumnezeu, ce poate recupera într-o clipă orice om care se întoarce, […]

Articole postate de același autor
2

8 copii de la Gimnaziul-internat nr. 3 din Chișinău, botezați la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

„Copii ai Botezului, copii fără pată, v-ați îmbrăcat în foc și în duh [Lc 3, 16]. Păstrați haina pe care ați îmbracat-o în apa [Botezului]!” (Sfântul Efrem Sirul, 306 – 373) Opt copii de la Gimnaziului-internat nr. 3 din Chișinău, au fost botezați astăzi de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din […]