Cum știm cine este cel pe care ni-l dăruiește Dumnezeu?

808

Cum putem ști că partenerul e cel pe care ni-l dăruiește Dumnezeu?

Trebuie să simți că celălalt e pentru tine. Există o forță nevăzută în tine, cu care simți că acesta este... cel ce este. Îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cumințenia, dorința de a se dărui, dar nu doar numai pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorința acoperă scopurile.

Adică, „domnule, nu mai țin cont de nimic, ne iubim!”. Ca până la urmă să-și pună problema despărțirii, pentru că nu-i mai convine, pentru că s-au consumat curiozitățile și au apărut alte împrejurări ispititoare. Să aibă, deci, o identitate creștină, un eroism de a-și menține această identitate.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 47-48


Articole Asemănătoare
315

Ce este viaţa duhovnicească?

Viaţa duhovnicească este viaţa adevărată. Tot restul e materie. Materie este şi trupul nostru; pământ luat din pământ. Pământ, apă, foc şi aer – din aceste patru materii este construit trupul omenesc. El este construit în chip atât de iscusit şi de minunat, că nu se poate arăta nici descrie – şi totuşi, trupul este […]

Articole postate de același autor
4450

Hramul Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

În data de 28 august creștinii ortodocși celebrează cea mai însemnată și frumoasă sărbătoare consacrată Născătoarei de Dumnezeu – Adormirea Maicii Domnului. La acest praznic mariologic creștinii soroceni consemnează hramul Catedralei Episcopale și al orașului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan, episcop de Soroca, vicarul Mitropoliei Moldovei și paroh al acestui sfânt […]