Mulțumită suferințelor am învățat, de exemplu, să nu fiu atât de legat de lucruri și de persoane (inclusiv de partener, de copii, de părinți), cu toate că mă bucur din plin de prezența lor.
Totul trece.
Noi înșine am venit pe pământ fără nimic și tot fără nimic vom pleca. Nu va conta decât dacă vom fi făcut călătoria pentru care ne-am născut. Și, după cum spun mereu, trebuie să învățăm să nu ne mai punem întrebarea: „De ce tocmai eu?”, ci s-o înlocuim cu: „Ce vrei să-mi spui, Doamne, prin ceea ce mi se întâmplă acum?”
Am mai învățat și că viața este grea pentru toți, că problemele nu pot fi evitate și că numai înfruntându-le creștem în demnitatea noastră de oameni.
Am învățat că tocmai în momentele grele se cunoaște adevărata natură a unui om. Și că adevărata responsabilitate a unei ființe umane este să-și asume propria suferință.
Din Valerio Albisetti, Să râdem cu inima – o metodă simplă pentru a trăi mai senin, traducere de Luminița Cosma, Editura Pauline, București, 2004, p. 45
