Sfaturi duhovnicești
3520

Rugăciunea poate aduce o formă mai înaltă de cunoaştere

Dacă ne rugăm din inimă, cu toată atenţia, ziua va fi imprimată de rugăciunea noastră şi tot ceea ce se întâmplă va îmbrăca un caracter diferit. Binecuvântarea pe care am cerut-o de la Preaînaltul Dumnezeu va face să se nască o pace în sufletul nostru ce va avea un efect minunat asupra felului în care vedem […]

Sfaturi duhovnicești
3973

Dumnezeu îl iubeşte şi pe diavol. Însă nu se pune problema mântuirii diavolului

Dumnezeu îl iubeşte şi pe diavol. Însă nu se pune problema mântuirii diavolului. Dumnezeu pe toți îi iubește. Problema nu e că mă mântuiesc eu dacă mă iubeşte Dumnezeu. Problema e dacă mă supun terapiei de care am nevoie ca să pot ajunge la starea luminării astfel încât, atunci când voi ajunge la vederea slavei lui Dumnezeu, să […]

Sfaturi duhovnicești
2486

Dumnezeu ne vrea cu inimă de copil

Omul mare se mişcă mental, egoist, din interes, lumeşte, în păcat, în răutăţi. Când creşte şi încetează cu desăvârşire să trăiască din inimă, copilăreşte, atunci „ştie pe deplin ce face”, atunci funcţionează cerebral, cunoaşte deplin şi din experienţă, precum au cunoscut Adam şi Eva, după căderea lor, când au pierdut atârnarea copilărească, inimoasă, de Dumnezeu. Însă Dumnezeu ne […]

Sfaturi duhovnicești
4530

De ce nu simt dragostea lui Dumnezeu?

Mulţi vorbim despre dragoste (precum şi eu), dar nu cunoaştem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus, vrând să ne încerce: „Fiilor, Raiul s-a umplut şi nu mai am unde să vă pun!” ‒ pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaştem valoarea dragostei noastre ‒, unii dintre noi am fi spus […]

Sfaturi duhovnicești
5847

De ce nu simțim dragostea lui Dumnezeu?

Mulţi vorbim despre dragoste (precum şi eu), dar nu cunoaştem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus, vrând să ne încerce: „Fiilor, Raiul s-a umplut şi nu mai am unde să vă pun!” ‒ pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaştem valoarea dragostei noastre ‒, unii dintre noi am […]

Sfaturi duhovnicești
6044

Porunca cea mare a iubirii

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Mt. 22,37-39). Ceea ce vom reţine în special din Evanghelia acestei duminici este marea […]

Sfaturi duhovnicești
4947

Toată viaţa cădem şi ne ridicăm, ne poticnim şi ne îndreptăm…

Eu, spre deosebire de tine, nu mă îndoiesc de mila Domnului faţă de tine. Dar oare ştii de ce? Pentru că ţi-ai dat inima neîmpărţită Domnului şi ai păstrat aceste simţiri chiar în vremuri în care puţini sunt cei care mărturisesc pe faţă că sunt credincioşi. Cine nu are păcate mai mici sau mai mari, […]

Sfaturi duhovnicești
5878

Ai grijă să nu te împărtăşeşti din obişnuinţă!

“Când mergi să te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine, să fii cu mare băgare de seamă”, i-a spus Părintele Porfirie unui frate. „Să te pregăteşti intens, prin cuminţenie, înfrânare, post şi multă iubire pentru Hristos. Şi să nu treacă mai mult de două săptămâni până la următoarea Împărtăşanie!” Desigur, această din urmă povaţă era valabilă în […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești