Calea Postului Mare: ziua a XI-a
Calea Postului Mare: ziua a X-a
Războiul și revenirea Bisericii Ortodoxe Române (anii 1941-1944)
Felul în care ne purtăm cu aproapele este felul în care ne purtăm cu Dumnezeu
„Este foarte important să te rogi pentru tine, dar și mai important este să te rogi pentru alții”
Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea…Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele
Postul: ce e prea mult – vatămă, şi ce e prea puţin – păgubeşte
”Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”
„Ori ești hotărât, ori nehotărât. Ori mori, ori trăiești”
Pr. dr. Mihai Himcinschi: Educaţie şi libertate religioasă
Sfinții Moldovei, rugați-Vă lui Dumnezeu pentru noi!
„Cavalerii armoniei” la Biserica din Dumbrava
Duminica Floriilor, puntea de trecere către Săptămâna Patimilor
Atingerea capului credincioşilor cu Sfântul Potir nu are niciun efect în viaţa lor
Sărutarea mâinii preotului nu este sărutare obişnuită, ci este sărutare sfântă